Spectacolele scenei constănțene în primul weekend al lui Prier

355
Spectacolele scenei constănțene în primul weekend al lui Prier - xfondspectacole-1648835927.jpg
Deja nu mai constituie o noutate faptul că spectacolele Teatrului de Stat se desfășoară la Sala Studio, din str. Lahovary 2A, până la deschiderea stagiunii estivale. Sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 19.00, micuța Sală Studio va răsuna de vocea impetuoasă a actriței și cântăreței Mirela Pană, care întruchipează excelent pe Maria Tănase… într-o poveste.

Un one woman show care înfățișează o versiune despre viața celebrei cântărețe, cu aspecte ale personalității ei care sunt mai puțin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile şi amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe şi puternice.

Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, Mirela Pană interpretează şi șase dintre cântecele superbe ale Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin. Tot în Sala Studio, duminică, 3 aprilie, de la ora 19.00, Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ștefu vor întruchipa personajele poveștii de dragoste din „Desculț în parc” de Neil Simon.

Li se alătură Liviu Manolache, care este regizorul acestei piese montate la Teatrul de Stat, dar şi interpretul unuia dintre rolurile principale.

Piesa a devenit celebră datorită ecranizării din 1967, care îi avea în distribuție pe Robert Redford, Jane Fonda şi Charles Boyer.

Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care tinerii le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.



Seară de balet la Teatrul „Oleg Danovski”


După ce sâmbătă, 2 aprilie, orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” s-au alăturat unui concert caritabil, duminică, 3 aprilie, a venit rândul companiei de balet a instituției constănțene să ofere o seară memorabilă - spectacolul „Prinț și cerșetor”.

A cărei premieră a avut loc în vara anului trecut, asta după ce fusese preconizată a fi oferită publicului spectator în 2020, când se împlineau 250 de ani de la nașterea uriașului compozitor german Ludwig van Beethoven, dar și după numeroase sincope 
cauzate de pandemia de Covid-19.

Regia, coregrafia și light design acestui spectacol sunt semnate de Horațiu Cherecheș, iar grandioasa scenografie aparține Nataliei Kornilova.

Soliști Adrian Mihaiu, Tomonori Sekiguchi, Cătălina Iliescu, Mizuki Kubota, Mihai Pâslaru, Daia Kashiwaba, Mayu Takahashi, Yuria Soeta, Iguacel Sanchez, Bogdan Bîrsănescu, Alexandros Karampatsakis (debut).

Asistenți coregrafie Monica Cherecheș, Adrian Mihaiu, Irina Mihaiu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0365 secunde