Sponsorizări de 5.000 de euro pentru cadrele didactice universitare
145
Articole de la același autor
Maistru militar clasa a V-a, Onur Derviş, şef de promoţie Specialitatea „Motoare şi Maşini Navale”
14 August 2021
Mai mare rușinea! Profesori de nota 1 la examenul de Titularizare susținut în Constanța!
28 Iulie 2021
Începe etapa a doua de admitere în clasa a IX-a. Zeci de locuri libere la licee şi sute la profesională
02 August 2021
Pentru al patrulea an consecutiv, programul Bursele ANIS își propune să sprijine cadrele universitare tinere prin oferirea unor sponsorizări de 5.000 de euro pentru fiecare proiect selectat. În acest sens, lectori și asistenți universitari din toată țara sunt invitați să-și depună aplicațiile începând cu 1 septembrie. Pe lângă tehnologiile deja consacrate, anul acesta sunt așteptate și proiecte din categoria Blockchain.
În primele trei ediții ale programului s-au oferit sponsorizări în valoare totală de 165.000 de euro, către 33 de proiecte selectate. Acestea au fost selectate dintre 98 de cursuri înscrise, care se derulează în 26 de facultăți, aflate în opt orașe la nivel național. Totodată, programul a stat la baza creării a trei colaborări între mediul academic și companii, pe proiecte de R&D.
Pentru a se încadra în criteriile de eligibilitate, candidații trebuie să aibă până în 40 de ani (vârstă împlinită în anul aplicării) și să dețintă titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector universitar, ori pot fi asistenți universitari, care se pot înscrie cu soluții de actualizare a laboratorului. Aceștia din urmă trebuie să aibă acordul cadrului didactic titular, urmând ca sponsorizarea să se împartă în funcție de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenții universitari).
Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: AI & Machine Learning, Cyber security, Big data, Health Tech, Blockchain, Fintech, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultățile non-IT). Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Ulterior, finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare.

Ultima zi pentru depunerea candidaturii este 18 septembrie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 24 Februarie 2021
Luni, 15 Februarie 2021
Miercuri, 28 Octombrie 2020
Marţi, 06 Octombrie 2020
Marţi, 04 August 2020
Marţi, 09 Iunie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Marţi, 08 Septembrie 2020
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Marţi, 25 August 2020