Ştergar cu stemă, din perioada Marii Uniri, la Muzeul de Artă Populară Constanța

108237
Ştergar cu stemă, din perioada Marii Uniri, la Muzeul de Artă Populară Constanța - 3stergar5decembrie-1670352824.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară Constanţa invită publicul să admire, în această perioadă, un obiect cu valoare de simbol, lucrat chiar în perioada în care s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918. Ştergarul achiziţionat în anul 1976 din localitatea Enisala, judeţul Tulcea, are ca temă centrală un motiv heraldic, redat pe spaţiul generos a câte unui registru plasat la capetele piesei. Astfel, pe fond bleu şi marcată de o corolă este redată stema regală, având în mijloc scutul roşu cu simbolurile provinciilor româneşti. Muzeografii de la malul mării susţin că tratarea realistă a motivului, cu bumbac galben, a permis identificarea capului de bour, ca semn al Moldovei. Însemnele celorlalte provincii sunt prezentate în mod stilizat, iar scutul stemei este susţinut de o acvilă brună şi flancat de doi lei, simboluri ale regalităţii, puterii divine, protecţiei, vigilenţei şi dreptăţii. Toată compoziţia urmează un traseu care sugerează o coroană, atribut al monarhiei ce se regăseşte şi în partea superioară a scutului. De o parte şi de alta a motivului heraldic apar două siluete feminine reprezentate cu fustă roşie (asemănătoare androcului dobrogean) şi bluză gri, strânsă în talie cu centură neagră. La baza stemei este plasată deviza latină a dinastiei Hohenzollern, de care au aparţinut regii României: „Nihil sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”). De precizat că decorul ştergarului este completat cu motive florale geometrizate, alese cu bumbac policrom, asociate cu vărgi şi motive geometrice (zig-zag, romburi), ajurate din borangic. La capetele piesei a fost aplicată o dantelă bleu, croşetată din bumbac, având o compoziţie geometrică şi terminaţii în colţuri. Datorită valorii sale excepţionale, ca bun al patrimoniului cultural- naţional, ştergarul a fost clasat în categoria juridică „Tezaur”. Ştergarul poate fi vizionat până pe 7 decembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6031 secunde