Surpriză de proporții în învățământ! Elevii vor scăpa de toceală

12413
22
Surpriză de proporții în învățământ! Elevii vor scăpa de toceală - fondsurpriza-1454606268.jpg

Articole de la același autor

Întâmplător sau fatidic, ieri, în ziua dezbaterii naționale organizate de Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", cu tema "Viitoarele planuri-cadru - între așteptări și realitate", a fost făcută publică o a IV-a variantă de plan-cadru pentru gimnaziu, cu totul diferită și foarte vizionară, propusă de șase din cei 11 experți numiți de ministrul Adrian Curaj să coordoneze "elaborarea arhitecturii curriculare". 


La dezbaterea de ieri, din Capitală, de la Constanța au participat reprezentanții Asociației Elevilor, Alexandru Manda și Ștefan Peltea. Întrebat dacă s-a discutat pe marginea celei de-a patra variante, președintele AEC a declarat: "Nu s-a pomenit de această variantă. În schimb, așa cum a afirmat și Ligia Deca, consilier prezidențial pe Educație, abia acum punem pe masă adevăratele probleme ale învățământului românesc, pentru a căror rezolvare cel mai important este să-și dea mâna elevii și profesorii. Sindicatele sunt de aceeași părere cu noi, elevii, că este foarte importantă creșterea numărului de opționale, cum de altfel este prevăzut în cea de-a patra variantă". 


Următoarea dezbatere, de data aceasta provocată de Ministerul Educației, a fost anunțată pentru 16 februarie, la Biblioteca Națională. 


"Trebuie să spargem cercul vicios!" 
Cea de-a patra variantă scoasă la… "lumină" propune unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei și a Biologiei în disciplinele "Științele vieții" și "Științele mediului", transformarea Istoriei în "Educație pentru societate", trei ore de Sport pe săptămână și un număr mai mare de opționale. 


Din dorința de a schimba actuala paradigmă "a toci, a reproduce, a uita" în "a învăța să știi, să faci, să fii…", cei șase specialiști reuniți de ministrul Educației nu au fost de acord cu următoarele propuneri ale celor trei variante de plan-cadru: numărul de opționale în Curriculumul la Decizia Școlii este prea mic, în timp ce numărul de discipline este prea mare: "Nu există discipline agregate, care să asigure învățare integrată a cunoștințelor din discipline diferite, precum Științele mediului, Educație pentru societate, Științele vieții", iar "La educație fizică, sport și sănătate sunt prea puține două ore pe săptămână, având în vedere nevoia de mișcare în dezvoltarea armonioasă a elevilor. La varianta 2, la clasa a VIII-a, o singură oră de sport este inacceptabil". 


L-am întrebat pe Marian Staș, unul dintre cei șase experți care au gândit varianta cu numărul IV, ce șanse sunt ca această propunere să fie luată în calcul. 


"Deocamdată, se joacă foarte tare și în următoarele 10 zile ne-am propus să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge că e perfect fezabilă această poveste. Trebuie să ne scoatem din creieri că ne facem că discutăm și nu ne iese. A trecut vremea unei singure variante pe care trebuie să și-o însușească trei milioane de copii. Nu trebuie să mai ratăm această șansă, ci să demonstrăm că se poate și altfel, cât mai aproape de nevoile actuale ale generațiilor. Pentru aceasta, în primul rând trebuie să ieșim din negare și să acceptăm faptul că o singură variantă nu mai este posibilă. În al doilea rând, este strict necesară o minimă corecție a legislației, și mă refer la articolele 65-68 din Legea educației. Și în al treilea rând, acestea două să fie organic corelate cu ceea ce înseamnă cariera didactică, iar universitățile să pornească școala de profesori, pe alte premise", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Staș. 


Pe site-ul cugetliber.ro, puteți studia propunerile celei de-a IV-a variante de plan- cadru pentru gimnaziu. 


Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Ce au observat?
5 februarie 2016
Ce ar fi observat oricine!

Indiferent cine ar fi venit ieri la consiliul profesoral de la Dan Barbilian, ar fi observat cum stau lucrurile: ABUZURI GROSOLANE, sub umbrela nu stiu cui, TENSIUNE, MINCIUNA, FALSITATE, intr-un cuvant - IADUL!!!! intrebare: se poate face scoala in conditiile astea? Raspunsul este unul singur: NU! Si totusi noi ne straduim!

Zoia poate demonstra
5 februarie 2016
ca POATE!

....din toata nebunia asta de la dan barbilian, care nu se mai termina, putem trage o singura concluzie: Stan si compania nu ar fi putut face atatea tampenii daca n-ar fi fost lasata si sustinuta de peste tot! Noi ne-am luptat sa aratam ce se intampla, dar IN ZADAR! Sa nu creada cineva ca nu ni s-a dat dreptate. Ba da, ni s-a dat dreptate, am fost intelesi, dar ....atat! Au scos toti cate-un oftat a neputinta, au ridicat din umeri si au dat ochii peste cap! Toata lumea ne-a ascultat, a venit si Corpul de control de la Minister, ne-a ascultat si "sustinut" moral chiar si sindicatul din Constanta, s-a intervenit si in Parlament, dar NE-AU LASAT-O PE CAP!!!! Cum ar fi; 'spalati-va cu ea pe cap, ca noi n-avem ce sa-i facem!" Uite, acum s-au anulat si sanctiunile, dar....ce folos, daca stan e tot pe functie? O s-o ia de la capat cu abuzurile, ptr ca nu stie sa faca altceva! Pai nu asa se face treaba, domnilor si doamnelor! Ati recunoscut ca a calcat stramb, sanctionati-o, demiteti-o, luati-o de-aici! Ce faceti voi dupa aceea cu ea, nu e treaba noastra! Sau aveti cumva de gand s-o lasati sa dea si concurs??? Adica sa-i legitimati prostiile?

elena
5 februarie 2016
hodorogul istoric

hodorogul de istorie de la Decebal ce mai preda la 65 de ani? ati intrebat elevele liceului ce limbaj si ce atitudine are acest mosneag?

Ce pozitie
5 februarie 2016
mai au unii?

Ani de zile in urma, cand s-a mers la vicele Fagadau de atunci tot cam asta s-a dat de inteles. Da, stiu ca sunt probleme dar, asta e. Feriti-va de ea ca altfel nu va e bine. Si asa a si fost. Iar ideea era ca nu se implica nimeni sa faca ceva si trebuia sa ne fie clar. ... Astea s-au intamplat atunci, a trecut ceva timp, politicul s-a mai schimbat, sotul nu mai e cine a fost, ea a facut din ce in ce mai multe aiureli si abuzuri... Daca este intrebat acum, d-ul primar interimar Fagadau (are copilul la scoala 28) despre cazul Stan, care este pozitia sa?... E bine de stiut! Se mai clarifica ceva. Acest domn stie foarte bine cu cine are de-a face, daca are aceasi pozitie ca in anii trecuti, nu e in regula si ar trebui sa se faca cunoscut in oras aceasta pozitie, mai ales ca isi doreste foarte tare sa devina primar... Si atunci ce facem? Murim de gat cu Stan?.... Da si concurs de director?... Doamne fereste si pazeste!... Eo nebunie, exact pe masura nebuniei lui Stan!...

Răspuns la: ca POATE!
Adăugat de : Zoia poate demonstra, 5 februarie 2016
....din toata nebunia asta de la dan barbilian, care nu se mai termina, putem trage o singura concluzie: Stan si compania nu ar fi putut face atatea...
Nu va mai faceti probleme!
5 februarie 2016
O sa scapati de stan!

Cum vestile bune circula repede, s-a aflat in targ cum ca sus-numita stan-dictatoarea este sub supraveghere audio-video si ca toate derapajele ei verbale si tulburarile de comportament sunt atent studiate de psihologi si psihiatri! In curand va aparea pe piata o carte de referinta in domeniu, numita "CUM SA FACEM FATA DIRECTORILOR CU TULBURARI".....

si inca o carte numita
5 februarie 2016
Cum sa-ti iei doctoratul in ...cresterea albinutelor!

Aveti grija, sa vi le procurati repede, ca tirajul este limitat si se vor epuiza instantaneu, mai ales ca vor deveni best seller -uri! Atentie insa: pretul nu va fi va fi unul derizoriu!!!

Cam
5 februarie 2016
tardiv!

Cam tarziu!... Si daca stie targul, stie si ea. Deci are grija, si atunci ce se mai inregistreaza?! Sa se faca inregistrari cu persoanele care au intrat in conflict cu ea, sa povesteasca cum au decurs lucrurile si apoi, chiar se merita sa se scrie o carte. E ceva ce tine de SF sau mai grav, intr-adevar ceva psihologic!

Răspuns la: O sa scapati de stan!
Adăugat de : Nu va mai faceti probleme!, 5 februarie 2016
Cum vestile bune circula repede, s-a aflat in targ cum ca sus-numita stan-dictatoarea este sub supraveghere audio-video si ca toate derapajele ei...
terapeut
5 februarie 2016
elevi toceala

saracii elevi, au obosit de atata golaneala, vin cu haine de firma la scoala sau chiulesc; scoala trebuie sa fie facultativa; se face facultate cum se face clasa pregatiroare si tot prosti sunt; peste 10 ani ne va fi teama sa stam de vorba cu un absolvent de facultate; greseli din imprudenta=analfabetism. gata cu toceala!

Mirela
5 februarie 2016
noua varianta de plan cadru

Este revoltator! Inainte de a schimba planul-cadru ar trebui sa schimbati programele! Cu cadrele didactice din teritoriu cand aveti de gand sa va consultati cu privire la a patra varianta? Veniti in teritoriu!! E usor sa iei decizii fara sa va consultati cu un factor esential implicat in procesul instructiv-educativ: cadrul didactic

Paunita
5 februarie 2016
De tocit

Poate va fi data afara si 'dna' anamaria de la pedagogic, admiteri ireale la clasele pedagogice.

Răspuns la: hodorogul istoric
Adăugat de : elena, 5 februarie 2016
hodorogul de istorie de la Decebal ce mai preda la 65 de ani? ati intrebat elevele liceului ce limbaj si ce atitudine are acest mosneag?
22 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5628 secunde