Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români sau, cu
alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și marchează, totodată, și
începutul primăverii. Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții,
deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele se sărbătorește
pe 24 februarie și este întâmpinat cu flori.
Deşi este o sărbătoare rurală la origini, Dragobetele a
fost adus la oraş după ce Valentines Day a fost importat din America. Pe
vremuri, oamenii bătrâni țineau această zi pentru friguri și alte boli.
Dragobetele era sărbătorit în unele locuri și la data de 1 martie, deoarece, așa
cum am menționat, se considera că el este fiul Dochiei și primul deschizător de
primavară.
În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă
frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu
poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se
spune că acest simplu gest te va păstra
tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile
uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene (24 iunie), ca toate
relele să plece la vale odată cu ele.
Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în straie de
sărbătoare culeg ghiocei pentru cǎ, după tradiţie, câţi ghiocei aduci acasǎ,
atâţia pui de cloşcă vei avea în ogradǎ în timpul anului.
Tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin
să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, spun tradițiile, vom avea noroc în
dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete, credințele populare
spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după
Dragobetele următor.
În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere
strângeau zăpadă proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe
cap, crezând ca vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor. Se credea că e
semn rău dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un
reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea
cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel
an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”.
În popor se spune, că tinerii în această zi
trebuie să bea ceai din crenguțe de vișin și să mănânce turte cu șulfă sau
trăsniţei (din semințe de cânepă pisate), ca să aibă parte de dragoste în
timpul anului.