UDTTMR a făcut fericiți peste 450 de elevi

629

Articole de la același autor

În perioada 28 august - 6 septembrie, de-a lungul a cinci serii, peste 450 de elevi din cadrul comunității tătare din România au participat la tabăra organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în această vacanță de vară, la Nisipurile de Aur (Bulgaria).

Rând pe rând, olimpicii premiați de UDTTMR în cadrul proiectului "Premiem valoarea, recunoaștem excelența", dar și elevii care frecventează cursurile Școlii Comunitare din cadrul uniunii, precum și membri ai ansamblurilor artistice ale UDTTMR, s-au bucurat de cinci zile de tabără, participând la o serie de activități recreative, educative și de socializare.

Copiii au fost însoțiți de cadre didactice care predau limba tătară la Școala Comunitară a UDTTMR. În cadrul programului de tabără, copiii au vizitat și Castelul Reginei Maria de la Balcic.

"UDTTMR își dorește să răspundă nevoilor tuturor membrilor comunității, indiferent de vârstă sau de statut social. În ultimii trei ani, pe lângă cursurile de limba tătară, limba engleză, matematică sau pictură, organizate în cadrul Școlii Comunitare, am încercat, pe cât posibil, să le oferim copiilor și posibilitatea de a păstra legătura și de a socializa și pe timpul vacanțelor. Astfel, organizăm an de an tabere în cadrul cărora le asigurăm participanților un program adecvat vârstei, sub atenta îndrumare a coordonatorilor, a cadrelor didactice din cadrul comunității. Având în vedere că în scurt timp UDTTMR va relua cursurile, odată cu începerea noului an școlar, îi așteptăm pe toți copiii din rândul comunității să participe la acțiunile organizate în cadrul Școlii Comunitare, păstrând, astfel, trendul ascendent al impactului pe care îl au evenimentele desfășurate atât la nivel central, cât și în teritoriu, de către UDTTMR", a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2828 secunde