Un pas împotriva politizării din învățământ. Directorii interimari să nu mai fie „aleși” de inspectoratul școlar

2455
Conform unei statistici făcute publice, anul trecut, de senatorul Ștefan Pălărie, 57% dintre inspectorii generali au participat la alegerile locale din 2020, „ceea ce înseamnă că exact când anul școlar începea, în condiții de pandemie, în loc să avem un mecanism care să asigure buna desfășurare a activității educaționale, noi avem 24 din 42 inspectori școlari generali care erau în campanie”, afirma politicianul.

Pe fondul intenției declarate de a se trece la desființarea inspectoratelor școlare, în luna mai, expertul în educație Ștefan Pălărie a depus un proiect de lege prin care se face un prim pas spre descentralizarea sistemului de învățământ. Legea 250/2021 permite Consiliului de Administrație al fiecărei școli să își aleagă propriul director interimar, până la organizarea concursurilor.

Reamintim că din Consiliul de Administrație fac parte și părinți, și profesori, și reprezentanți ai primăriei, și consiliului local, astfel încât este considerată cea mai diversă formă de reprezentare a comunității locale.

„Să lăsăm directorul să demonstreze cu rezultate”

Miercuri, 30 iunie, după ce a fost votată în Plenul Senatului (camera decizională) inițiativa legislativă USR-PLUS, Ștefan Pălărie scria pe pagina sa de socializare: „A fost votată și merge la promulgare. 6 luni de muncă și-au spus cuvântul! Tema aceasta este extrem de importantă, pentru că, pe lângă aspectul descentralizării, pentru care milităm atât de mult în educație și care este capitol cheie în programul de guvernare, aș mai adăuga încă un element: PREDICTIBILITATE. Trebuie să lăsăm comunitățile școlare să-și facă treaba! Să lăsăm directorul să demonstreze cu rezultate dacă poate fi învestit cu încrederea de a continua sau nu. Nu ne mai putem permite ca 10.000 de funcții să fie ocupate netransparent prin decizia inspectoratelor școlare, prin decizii politice. Nu mai vrem să existe suspiciuni cu privire la desfășurarea concursurilor, sau decizii discreționare cu privire la persoanele implicate.

Descentralizarea, autonomia unităților școlare, precum și profesionalizarea managementului școlar reprezintă obiectivul mandatului meu de parlamentar și, astăzi, unul dintre obiective a fost atins”.

Ținând cont de faptul că pentru Legea 250/2021 a fost solicitată procedura de urgență, cadrele didactice își pun mari speranțe că, până la expirarea mandatelor actualilor directori, adică 31 august 2021, va putea fi aplicată această lege.

Consiliul de Administrație versus Consiliul Profesoral

Salutată de marea majoritate a profesorilor, inițiativa legislativă a avut și câteva critici, în sensul că unele cadre didactice au suspiciuni asupra componenței Consiliului de Administrație și de aceea propun ca directorul interimar să fie ales de Consiliul Profesoral.

Iată ce le-a răspuns același senator acestora: „Sunt două critici invocate cel mai frecvent: 1) CA-ul este extensia directorului și 2) CA-ul este extensia primarului. Nici una, nici alta nu afectează procesul dacă această prevedere a legii e utilizată doar accidental, atunci când se vacantează nefericit rolul din diverse motive (motive de sănătate, plecare din țară, schimbarea domiciliului în alt oraș). În aceste condiții, interimatul se face pentru câteva luni până la concurs. Nimeni nu își dorește să se ajungă la vacantarea tuturor pozițiilor din sistem din cauza neorganizării concursurilor la timp sau la cazul conducerilor á-la-longue a școlilor prin interimat. În ambele situații trebuie organizate rapid concursuri bune.

Referitor la Consiliul Profesoral, da, cu această variantă am plecat în elaborarea legii. Am primit apoi nenumărate critici că ascultăm doar o parte (profesorii), că sindicatele își vor pune oamenii, că părinții și elevii în felul acesta nu vor avea un cuvânt de spus, că interimarul, în loc să ceară performanță profesorilor conduși ca director, va deveni un mielușel pentru a nu îi supăra pe ceilalți... și tot așa. Fiecare formă a legii are puncte criticabile”.

Un concurs amânat

La începutul lunii iunie s-a aflat în dezbatere publică proiectul de metodologie privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Cea mai contestată propunere a fost cea legată de proba de interviu, a cărei pondere era de 60% și care nu putea fi contestată. La care s-au adăugat și alte propuneri care l-au determinat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, să amâne organizarea concursului vehiculat a avea loc pe 27 iulie, pentru toamnă, respectiv 15 octombrie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.44 secunde