Universitatea și Liceul ”Ovidius”, în doliu. Un remarcabil matematician s-a stins mult prea devreme

67956
3
Universitatea și Liceul ”Ovidius”, în doliu. Un remarcabil matematician s-a stins mult prea devreme - lumanare-1672066614.jpg

Articole de la același autor

Colectivul Facultății de Matematică și Informatică, din cadrul Universității „Ovidius”, este profund îndurerat de incredibila dispariție a colegului deosebit, prietenului onest, profesorului și matematicianului remarcabil, LAURENȚIU HOMENTCOVSCHI.
De asemenea, colegii din cadrul Liceului Teoretic „Ovidius” sunt alături de colega lor, Cristina Homentcovschi, în aceste clipe grele, pricinuite de dispariția soțului său.


IN MEMORIAM transmis de Universitatea „Ovidius”
„Domnul profesor Homentcovschi s-a alăturat facultății noastre în urma cu 30 de ani și a susținut variate cursuri în domeniul geometriei, calitatea și claritatea expunerilor prezentate în cadrul cursurilor și seminariilor fiind apreciată de către studenții și recunoscută de către toți colegii colectivului facultății.
Domnul profesor Homentcovschi a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București în anul 1992 și a susținut teza de doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara în anul 2001, sub îndrumarea dlui prof.univ.dr. Dan Papuc. A publicat articole științifice în reviste atât din tară, cât și din străinătate și a participat de-a lungul anilor la organizarea olimpiadelor de matematică, etapele locale, județene și naționale. În cadrul facultății noastre a fost cel ce a coordonat seminarul științific destinat studenților, dar și colegilor în cadrul căruia dânsul prezenta soluțiile problemelor date la olimpiadele internaționale de matematică, cu o claritate și o eleganță a demonstrațiilor apreciate de toți colegii.
Nu vom găsi prea curând alinarea pentru aceasta grea pierdere, deoarece nu vom mai asista la expunerile tale impecabile, care debordau de inteligența ta naturală, întotdeauna vie și surprinzătoare. Îți vom înconjura amintirea cu toată dragostea pe care tu ai insuflat-o pentru matematică generațiilor de studenți și ne vom educa să trăim într-o lume în care pentru prima data nu ne mai vei răspunde la întrebările noastre matematice. Dumnezeu să-ți lumineze drumul în veșnicie și să dea multă putere familiei tale îndoliate!
Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, trupul neînsuflețit este depus la Casa Albastră. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 28 decembrie, ora 12:00 la Cimitirul Central”.




Comentează știrea

Stefan
27 decembrie 2022
articol

Asta-i motivul pentru care trebuie să muncești mai puțin la locul de muncă, să o lasi mai ușor cu meditațiile...

Restanta
27 decembrie 2022
Condoleante!

Om corect, cel putin din pct. meu de vedere. O singura data am avut interactiune, pe restanta, suficient pt. apreciere.

Cami
29 decembrie 2022
RIP

Odihneasca-te in pace,Giovanni...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4458 secunde