Val de nemulțumire la Inspectoratul Școlar Constanța

1949
14
Val de nemulțumire la Inspectoratul Școlar Constanța - isjgf2-1361822876.jpg
Pentru anumiți profesori de sport din județul Constanța zilele acestea se decide soarta la catedră pentru anul școlar 2013-2014.

În urma aflării numărului de norme aprobat de Ministerul Educației, respectiv 7.133, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a luat anumite decizii care nu sunt pe placul tuturor. Nici nu ar avea cum să mulțumească pe toată lumea.

Ieri, prof. dr. Răducu Popescu, inspector general, declara pentru "Cuget Liber" că se încearcă aducerea situației la o normalitate. "Suntem în derularea unor proceduri prin care echipa de la Inspectoratul Școlar să găsească o cale legală de a se încadra în norme. Vom fi nevoiți să restrân-gem activitatea anumitor profesori de educație fizică, prin susținerea orelor la învățământul primar de către învățătoare, care au competența de a conduce și aceste ore. Chiar și limbile moderne le putem lăsa pe învățătoare să le predea, dar numai dacă au această competență".

Pe de altă parte, profesorii de educație fizică sunt de părere că la mijloc este o neînțelegere. Prof. Elena Hanu, fost inspector de specialitate educație fizică și sport, nu crede să mai existe prea multe învățătoare care să aibă competențele conferite de absolvirea liceelor pedagogice în speță. "Așa cum nu pot preda nici religia. Activitatea noastră este una mai diferită și trebuie să ne încadrăm în norme sportive, iar revenirea învățătoarelor pe post de profesoare de educație fizică ar genera restrângeri masive de activitate".

Prof. Alina Codreanu, inspector de specialitate resurse umane, declara că doar anumite școli care și-au depășit numărul de norme vor fi afectate de aceste restrângeri. "Normele depășite de anul trecut au generat și astă-toamnă o mică restrângere. Iar cum toate reglemen-tările Legii Educației Naționale nr. 1 sunt însoțite de sintagma «încadrarea în numărul maxim de norme aprobat de Ministerul Educației», ne vedem nevoiți să acționăm în consecință".

După cum afirma prof. Dragoș Octavian Ciucan, inspector de educație fizică, cel mai probabil va avea loc o întâlnire a consiliului consultativ al profesorilor de educație fizică și sport. "Până atunci, însă, pot să vă confirm că e mare agitație la Inspectoratul Școlar".

Cel mai probabil în anul școlar viitor vor avea de… suferit școlile din județ care și-au supradi-mensionat normele cu bună știință, așa încât școli mici cu clase I-VIII au la ora actuală cinci profesori titulari de educație fizică.

Mai interesant ni se pare faptul că Ministerul Educației intențio-nează să introducă la clasele a III-a și a IV-a câte patru ore de sport pe săptămână. Să sperăm că nu vom asista la valuri de angajări după restrângeri.

Iată cum prețuiesc elevii români sportul

Peste 56.000 de elevi din clasele I-XII au fost scutiți de efort la orele de educație fizică și sport în primul semestru al anului școlar 2012-2013, potrivit datelor pe care Ministerul Educației Naționale (MEN) le deține în acest moment.

Dintre cei 56.102 de elevi din clasele I-XII de la cursuri de zi care au fost scutiți de efort la orele de educație fizică și sport în primul semestru al acestui an școlar, 37.131 au fost fete, iar 18.971 au fost băieți. Potrivit MEN, prin raportare la anii anteriori, acest număr se încadrează într-o medie statistică ale cărei variații sunt între 50.000 și 60.000 de elevi scutiți.

Conform aceleiași surse, numărul total al elevilor din clasele I-XII de la cursuri de zi este de 2.397.233 elevi, dintre care 1.187.567 fete și 1.209.666 băieți. În ceea ce privește eliberarea scutirilor medicale de la orele de educație fizică, MEN arată că aceasta se face în conformitate cu Metodologia privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educație fizică și a baremului medical cuprinzând afecțiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educație fizică, aprobată printr-un ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății din 2007.

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Parinte
26 februarie 2013
Ore de educatie fizica

Cand orele de educatie fizica erau facute de invatatoare, copiii faceau miscare!!! Profesorii de sport chiulesc si, atunci cand vin, se poarta urat cu elevii! Limbajul profesorilor de educatie fizica este unul de maidan! Asa ca... sa stea mai mult pe margine!

Stefan
26 februarie 2013
ED.fizica

Mai aveti putin si le puneti pe invatatoare( care unele dintre ele nu au prea multa scoala) sa predea si in universitati. Ce ore de sport stiu sa conduca aceste super invatatoare? cand este stiut faptul ca in orele de sport se face matematica sau limba romana.Sub directa indrumare a acestor super invatatoare copiii nostri ajung in clasa a IV a si nu stiu sa scrie si sa citeasca bine.

Dan
26 februarie 2013
Ed fizica

Ce vrea sa faca acum Inspectoratul scolar este o mare magarie.Prin Legea educatiei orele la ciclul primar trebuie sa fie facute de catre profesor specializat.deci este o incalcare flagranta a legii.atunci pt ce mai exista legi?Si vor fi afectati zeci de profesori titulari nu cativa,cum au declarat ei.

Lucia
26 februarie 2013
Profesorul specializat

Ar fi normal ca si orelor de sport sa li se dea atentie ca si celorlalte.Eu cred ca un profesor specializat(pregatit pentru asta) va reusi sa faca orele asa cum trebuie. Nu inteleg de ce ne multumim cu improvizatii (sa faca invatatoarele!) ,iar urmarea, este desigur, degradarea unui sistem care,nu pune oamenii potriviti la locurile potrivite.Si uite asa,nu stiu cine ,poate sa faca si nu stiu ce, si uite asa, acceptam tot felul de masuri aberante(in numele economiei!?prost intelese), si uite asa,de la decizii gresite ce par a fi minore,se duce tara de rapa.

PARINTE,LICEUL DE ARTA
26 februarie 2013
VREM ORE DE SPORT !!!!

EU VREAU PENTRU FETITA MEA ORE DE SPORT ! DA,EU INCURAJEZ IDEEA DE A FACE SPORT,DE A FI APTA SI DE A FI PREZENTA LA ACESTE ORE. IMI DORESC SA FACA SPORT SI MISCARE CAT MAI MULT.EU VAD PARTEA PLINA A PAHARULUI: ESTE CA SI CUM AS DUCE COPILUL LA UN SPORT,IN AFARA ORELORDE PROGRAM SI AS MAI SI PLATI PENTRU ACEST LUCRU. PARINTI,INCURAJATI-VA COPIII SA FACA MISCARE,SA FACA SPORT !!!!!

Profesor
26 februarie 2013
Numiri politice

Cat timp inspectorii dar mai ales directorii vor fi numiti politic, fara concurs, putand fi schimbati din functie doar la cheremul sefilor, vor fi mari probleme. Toti retardatii au ajuns sa ocupe functii de conducere doar pe prietenii politice. Fratilor, sistemul de in metastaza. Chiar daca azi vom incepe epurarea, ne vor trebui multi ani pana sa avem profesori si directori competenti. Problema incepe de la mediul universitar, care ne trimite toti nescolitii in sistem. Din pacate, nu mai avem invatamant. Analizati, judecati si ralizati in ce impas ne aflam.

profesor tltular
26 februarie 2013
despre mobilitati

Multumim doamnei Elena Hanu ! Cunoscatorii stiu de ce ! Intotdeauna ati sustinut interesele sportului si al profesorilor de sport. Pentru noi sunteti o adevarata doamna a sportului constantean. Bravo.

Gica Petrescu
26 februarie 2013
MAI PRESUS DE TOATE E LEGEA

Nenea inspectoru' a citit Legea Invatamantului? (art 263 al. 7)

Profesor de sport
26 februarie 2013
Felicitari

Bravo Dragos ! Multumim Elena ! Multumim Raducu ! Va felicitam pentru ca ati impus respectarea legii !

Profesor
26 februarie 2013
Ai dreptate !

Art. 283 al. (7) In invatamantul primar, orele de educatie fizica prevazute in planurile de invatamant sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Adica, este valabil pentru titulari si suplinitori cu studii superioare DE SPECIALITATE, in aceeasi masura.

Răspuns la: MAI PRESUS DE TOATE E LEGEA
Adăugat de : Gica Petrescu, 26 februarie 2013
Nenea inspectoru' a citit Legea Invatamantului? (art 263 al. 7)
14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3083 secunde