X

Vizite informative pentru ”bobocii” militari de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

2342
Vizite informative pentru ”bobocii” militari de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” - x-bobocii-militari-1727434112.jpg

Articole de la același autor

Studenții militari de anul I de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au început deja să se familiarizeze cu orașul ce le va fi „acasă” pentru următorii patru ani de studiu, cu atracțiile și cultura locală, dar și cu elementele specifice domeniului ales.

Alături de însoțitori au fost în vizită la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa unde au învățat mai multe despre mediul marin și nu numai.

Până acum aceștia au mai participat la închiderea expoziției „Literatura și marea. Câteva corăbii-personaj” de la Muzeul Național al Marinei Române, unde au putut admira machetele unor nave.

Luni, 30 septembrie, ora 9, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța organizează festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025. Activitatea se va desfășura pe platoul mare din incinta instituției de învățământ.

Potrivit unui comunicat emis de reprezentanții Forțelor Navale Române, în anul universitar 2024-2025, la programele de studii de licență de la cele două facultăți ale Academiei Navale sunt înmatriculați 331 de studenți militari, dintre care 82 în anul I, și 760 de studenți civili, 224 fiind în anul I de studiu.

În ceea ce privește programele de masterat, în anul universitar 2024-2025, vor urma cursurile 450 de studenți, iar 230 dintre aceștia sunt înmatriculați în anul I.

De asemenea, în primul semestru al noului an universitar, alături de studenții români, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” vor studia și 42 de studenți militari și civili de la universități partenere din Austria, Bulgaria, Georgia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia și Republica Moldova, în timp ce 70 de studenți înmatriculați la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” vor studia în primul semestru al acestui an universitar în Austria, Bulgaria, Georgia, Germania, Italia, Lituania, Muntenegru și Polonia, în cadrul unor programe ERSMUS+.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.334 secunde