Copilul și-a luat nasul la purtare. Ce faci?

183
2 min citire
Copilul și-a luat nasul la purtare. Ce faci? - copilnaspurtare-1401469287.jpg
S-a constatat că majoritatea cuvintelor "urâte" pe care micuții le folosesc sunt cele pe care le aud de la părinți, dar și la alte persoane din jurul lor.
De la un timp, cel mic și-a luat nasul la purtare, se răstește și folosește cuvinte deocheate, urâte, atunci când vorbește cu tine, cu bunicii, cu persoane străine, până și cu educatoarea. Iată cum poate fi contracarat acest obicei, potrivit Despre.copii.com:
Vocabular pe post de "bau bau"
Majoritatea cuvintelor "urâte" pe care micuții le folosesc sunt cele pe care le aud de la părinți (uneori aceștia se scapă și vorbesc urât în fața micuților) sau în diverse alte medii (în parc, pe stradă) și pe care le prind din zbor, sunt de părere psihologii. De aceea, ei nici măcar nu știu ce semnificație au. Așa că atunci când îți auzi copilul spunând cuvinte precum "imbecil", "prost" sau cuvinte cu tentă sexuală, spune-i că nu este frumos să le folosească, pentru că nu sunt adecvate vârstei lui, fiind un fel de "bau bau".
Abține-te în preajma copilului
Nu spune nimeni că a fi părinte este ușor. Însă, de departe, una dintre greșelile pe care le poți face este să vorbești urât în fața micuțului. Dacă ai folosit un cuvânt nepotrivit grăbește-te și cere-ți pe moment scuze, explică-i celui mic că este ceva greșit și că nu trebuie să imite acest comportament al tău.
Nu tratați momentul cu veselie
Se întâmplă adesea ca dacă cel mic începe să țipe sau să folosească un cuvânt urât, părinții să râdă și abia apoi să le spună că nu este un comportament potrivit. Este o atitudine greșită, căci prima concluzie a copilului este că vorbind urât, în realitate nu face un lucru chiar atât de rău, din moment ce persoanele din jurul lui se amuză pe seama vocalului său… minunat! Atitudinea pe care trebuie să o abordeze părinții trebuie să fie, întotdeauna, una serioasă, iar aceștia să facă efortul de a-i spune cu autoritate, că asemenea comportamente nu sunt permise. Dacă ai casei vor continua să se distreze pe seama ieșirilor verbale ale copilului, acesta se va obișnui cu acest vocabular și nu va mai avea nicio problemă să-l folosească.
Sfatul psihologului: Chiar dacă nu își mai văd capul de treburi, părinții trebuie să aibă mare grijă ca puii lor să nu aibă acces la emisiuni televizate în care limbajul scapă de sub control.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde