Cum alegi mobila de grădină

628
Cum alegi mobila de grădină - mobilagradina-1396181132.jpg

Articole recomandate

A sosit deja vremea să scoți afară mobilă de grădină sau să cumperi, dacă faci parte din categoria celor fericiți că au așa ceva.
Specialiștii Casă și grădină.ro susțin că mobila de grădină nu este un moft, ci soluția cea mai simplă, care îți extinde spațiul locuibil în exteriorul casei. Practic, circa opt luni pe an, din martie până în octombrie, mobila de grădină își găsește utilitatea și rostul.


Funcțională, comodă, practică, rezistență și frumoasă. Ca să împlinești toate aceste condiții trebuie aleasă cu grijă. Cele mai folosite tipuri sunt cele din fier forjat, lemn și ratan. Fiecare, în parte, are avantaje și dezavantaje. Cea mai solidă este, de departe, cea din fier forjat. O poți recondiționa ușor și o poți vopsi în ce culoare vrei. Dacă adaugi perne devine foarte confortabilă, dacă este corect și bine făcută. Un inconvenient este faptul că este grea, destul de scumpă și uneori poate să fie incomodă atunci când se pune problema depozitării. 


Mobila din lemn este cea mai apreciată. Prețurile variază foarte mult, de la un producător la altul, după cum variază și calitatea. Cea mai bună soluție, conform principiului că suntem prea săraci pentru a cumpăra lucruri proaste, este să investești în piese de calitate, care au o durată mare de viață. Mobilă din lemn trebuie întreținută, lăcuită și, eventual, vopsită periodic și are nevoie să fie depozitată în locuri adăpostite în cursul iernii.
Există și piese de mobilă de grădină din lemn care pot facă față iernii, chiar dacă sunt lăsate în exterior. Tot în ideea de mobilă de grădină din lemn vin și piesele făcute din bușteni. Sunt frumoase, rezistente și nici nu costă mult, dar trebuie lucrate cu atenție și îngrijite că să rămână frumoase. 


Ratanul este unul dintre cele mai populare materiale pentru mobile de grădină. Apreciat pentru rezistență și stabilitatea sa, dar și pentru aspectul plăcut, natural, mobilerul din ratan este popular și datorită varietății de modele și culori în care este disponibil. Partea mai puțin plăcută este prețul. Majoritatea tipurilor de mobilier din ratan sunt realizate din împletituri speciale, care pot lua formă unor fotolii, mese, scaune, paturi, comode ori canapele. Mobilă din ratan este mai des utilizată pentru spații în aer liber parțial acoperite, cum sunt verandele și terasele, dat fiind faptul că trebuie protejat, în măsură în care se poate de razele soarelui și ploaie. Pentru a rezista un timp îndelungat, mobilierul din ratan trebuie îngrijit în mod corespunzător. Ține minte că umezeala este cel mai mare inamic!


Mobilă din materiale reciclate. Anvelopele, paleții și trunchiurile de copac sunt cele mai iubite soluții, dar a realiza piese de mobilă de grădina funcționale cere îndemânare, inspirație și puțin efort. Piesele de mobilă de grădină se completează cu umbrele, mese pliante, un grătar de grădină, iar toate acestea împreună pot face din grădina casei tale, din terasă sau din verandă o zona de vis, perfectă pentru toată familia. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 03 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Idei pentru recondiționarea mobilei
Pagina a fost generata in 1.7272 secunde