Șocați de înjurăturile piciului? Cum îl puneți la punct?

Până și micuții care stâlcesc cuvintele îi uimesc pe cei mari cu înjurături și tot felul de cuvinte urâte. Când însă părinții reprezintă modelul negativ de conduită, lucrurile scapă de sub control.

Potrivit psihologilor, în toate societățile, copiii îi consideră pe părinți responsabili atât de nereușitele, cât și de succesele lor. Pe de altă parte, nu poți izola copilul, cuvinte urâte aude și pe stradă, și la grădiniță, și în familie. Dacă tu, părinte, râzi ori de câte ori copilul pronunță un cuvânt nepotrivit, nu faci decât să-l încurajezi să-l folosească și mai des. 

De ce greșesc părinții

Este adevărat că un copil nu poate fi ținut sub un clopot de sticlă, riscul de a auzi cuvinte nepotrivite, fie din gura părinților, fie din a copiilor de aceeași vârstă sau mai mari existând la tot pasul. Când însă, după ce copilul a pronunțat un cuvânt obscen, părinții îl mai pun să-l repete, chiar și în fața altora, greșeala este imensă: "Vrei să-i spui și lui buni ce mi-ai spus mie dimineață?". Ei bine, astfel de repetări îl fac pe copil, vrând-nevrând, să-și formeze, chiar să-și perfecționeze limbajul urât, vulgar, spune psihologul Speranța Băcana. Problema e că atunci când își dau seama de gravitatea situației și vor să schimbe lucrurile, nu prea reușesc, întrucât copilul a considerat, până atunci, că era absolut normal să folosească acele cuvinte.

Influența vârstei

Pe la patru-cinci ani, acest gen de limbaj este doar o încercare de a copia comportamentul părinților și o formă de exprimare a curiozității față de cuvintele necunoscute. Anumite cuvinte urâte spuse la supărare de părinți îi vor ajuta să creadă că așa se exprimă astfel de sentimente. De aceea, când el însuși va fi supărat, va repeta cuvin-tele auzite de la părinți, chiar dacă habar n-are că ceea ce rostește este un cuvânt obscen sau o înjurătură. Ce-i de făcut? Explicați-i copilului că ceea ce tocmai a spus este un cuvânt urât, pe care nu are voie să-l mai folosească niciodată. 

Lucrurile sunt mult mai complicate de la șapte-opt ani, când nu mai poate fi vorba despre neștiință sau curiozitate, întrucât copiii știu deja ce înseamnă un cuvânt obscen sau o înjurătură. În schimb, apare obișnuința, dorința de a se încadra într-un tipar, de a părea matur. O educație normală, primită într-o familie normală este suficientă pentru ca și un copil mare să-și dorească să renunțe la cuvintele interzise. Dacă nu pare dispus să accepte noile reguli, stați de vorbă cu copilul și întrebați-l de ce insistă să injure. Poate că el chiar nu cunoaște altă formă de a-și exprima supărarea, poate că încearcă să pară mai matur în ochii celor din jur sau să imite comportamentul celor mari sau al prietenilor, ca să nu fie exclus din grup. 

Și oamenii mari greșesc

Probabil că mulți părinți scapă uneori cuvinte nepotrivite. De aceea, fără a încerca să păreți mai catolic decât papa, acceptați în fața copilului că și oamenii mari greșesc, dar greșelile se pot ierta și, mai ales, corecta. Și nu în ultimul rând, copilul trebuie să înțeleagă că există și alte modalități de exprimare a furiei, iar dacă un grup de prieteni îl poate exclude dacă nu înjură, aceștia nu merită atenția nimănui.