Resemnare la patru ani de la accidentul aviatic de la Tuzla. Cine este vinovat de moartea celor 12 militari?

522

Articole de la același autor

La patru ani de la tragicul accident aviatic de la Tuzla, în care și-au pierdut viața 12 militari, oamenii legii nu au încă un răspuns pentru familii: de ce au murit copiii, soții sau părinții lor, cine este de vină. De altfel, și cei rămași în viață își dau seama că degeaba mai așteaptă un răspuns onest…


Sâmbătă, 5 iulie, se împlinesc patru ani de la fatidica zi în care 12 militari și-au pierdut viața într-un cumplit accident aviatic, la Tuzla. Ușor-ușor, doar familiile și colegii apropiați își mai aduc aminte de tragedie și îi mai comemorează pe cei trecuți în neființă. Drept dovadă, anul acesta este primul în care oficialitățile nu au mai organizat o comemorare de amploare, la care să-și anunțe prezența oficialități de la Ministerul Apărării Naționale. "Colegii vor depune coroane de flori la monumentul de la Centrul de Scafandri, într-un cadru restrâns, vineri (n.r. 4 iulie) iar noi, familiile, vom merge la Tuzla. Așa am stabilit între noi, să mergem fiecare când poate, să ne îngrijim de monumentul ridicat acolo", a afirmat Petre Furtună, tatăl lui Cosmin Furtună, un tânăr militar de doar 28 de ani care a murit în accidentul aviatic. 


Pe de altă parte, familiile supraviețuitoare nu au primit nici până astăzi un răspuns de la autorități în care să li se spună de ce s-a produs accidentul, dacă este cineva de vină pentru acesta. Și după patru ani de la incident ancheta este încă în desfășurare, în vreme ce părinții, rând pe rând, se resemnează. 


"Nu m-am mai interesat de mersul anchetei, nu am mai fost să-i bat la cap. Dacă era să se fi stabilit ceva, mă anunțau. Noi mergem înainte, în virtutea inerției, fără niciun țel…", a adăugat Petre Furtună. 


La fel, Cristina Cișmașu, mama lui Florin Claudiu Cișmaru, un alt tânăr mort în incident, declara pentru "Cuget Liber": "Sunt împăcată sufletește pentru că a murit cu cinste. Noi nu umblăm pentru proces, pentru anchetă, nu ne interesează partea materială. Pe noi Armata ne-a ajutat". 


Accidentul aviatic s-a petrecut la data de 5 iulie 2010, în jurul orei 17,40, pe Aero-dromul Tuzla, pe o pistă folosită pentru aplicațiile Ministerului Apărării Naționale. Avionul AN-2, aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de parașutare, s-a prăbușit la puțin timp de la decolare. Pompierii au stins incendiul care a cuprins avionul, iar după câteva ore au scos din el nu mai puțin de 11 trupuri carbonizate. Echipajul și pa-rașutiștii se aflau la cel de-al șaselea zbor de antrenament, până atunci neînregistrându-se vreun incident ce ar fi putut să ridice semne de întrebare. Numărul final al celor care au murit în accidentul de la Tuzla a fost 12, unul dintre militari murind pe un pat de spital. Singurii supraviețuitori au fost Marius Nazare și Daniel Bâlsanu. Cei 12 militari au fost înmormântați cu onoruri militare, iar post-mortem au fost declarați eroi. Primele rezultate ale anchetei au evidențiat că accidentul aviatic (primul din România în care ar fi fost implicat un aparat Antonov AN-2, după cum susțineau procurorii, până la data respectivă în majoritatea accidentelor aviatice fiind implicate MIG-uri) s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice, care nu putea fi prevăzută. S-a discutat inclusiv de faptul că la prăbușire a contribuit ruperea levierului de comandă, în momentul în care pilotul a dorit să redreseze avionul. 


În plus, au considerat procurorii la data respectivă, dacă nu izbucnea incendiul, imediat după prăbușirea la sol, militarii ar mai fi avut o șansă să scape. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7049 secunde