ANAF începe verificarea marilor averi din România. Controalele vor fi extinse și la rudele milionarilor

537
ANAF începe verificarea marilor averi din România. Controalele vor fi extinse și la rudele milionarilor - eurot-1688314944.jpg

Articole de la același autor

ANAF a publicat în Monitorul Oficial un Ordin prin care a fost stabilită definiția averilor mari la persoanele fizice. Astfel, suma de la care este considerată mare avere iar persoanele care o dețin intră în categoria contribuabililor vizați de noul ordin a fost stabilită la 25 de milioane de lei. Verificările vor fi extinse și asupra rudelor acestora.


Milionarii respectivi vor fi îndrumați în scopul facilitării conformării fiscale voluntare, urmând apoi trimiterea de notificări acestora privind problemele de neconformare identificate. Ordinul ANAF 920/2023 a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.


Potrivit ordinului publicat de ANAF, persoana fizică cu avere mare ca „persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deține o avere, atât în România, cât și în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Națională a României, pe baza datelor deținute/obținute de ANAF, în conformitate cu dispozițiile legale”.


Estimarea averii se face pe baza datelor și informațiilor deținute sau obținute de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la următoarele elemente patrimoniale.


Grupul de persoane fizice cu averi mari se va actualiza o dată la 3 ani, în sensul introducerii persoanelor fizice care au o avere de 25 milioane de euro, și o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu, informează avocatnet.ro.


La stabilirea averii sunt luate în considerare: bunurile imobile deținute; bunurile mobile deținute; activele financiare deținute.
Averea reprezentând suma valorilor aferente tuturor acestor elementele patrimoniale.


Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF va stabili cine face parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari. Cei trecuți în lista grupului anterior menționat și soții, soțiile, rudele, afinii acestora până la gradul al doilea vor face parte din Grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.


Agenția Națională de Administrare Fiscală notifică persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari.


Notificarea va cuprinde cel puțin următoarele:


(a) informații cu privire la îndeplinirea criteriului de avere;
(b) prezentarea elementelor pe baza cărora s-a estimat averea;
(c) prezentarea abordării Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a cadrului legal adoptat, în scopul asigurării conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari.


Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, prin introducerea eventualelor noi persoane fizice cu averi mari, și o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu. Concomitent cu actualizarea grupului de persoane fizice cu averi mari se actualizează și grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.


Ce face ANAF cu informațiile legate de marile averi


În scopul asigurării conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice care fac parte din cele două grupuri (grupul persoanelor fizice cu averi mari și grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari) ANAF poate proceda la:


(a) aplicarea unor tratamente fiscale alternative de creștere a conformării fiscale voluntare, pe baza riscurilor identificate;


(b) selectarea, pe baza analizei de risc, a persoanelor fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situației fiscale personale/verificări documentare, în condițiile legii.


Tratamentele fiscale alternative constau în:
(a) îndrumarea persoanelor fizice cu averi mari prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2), în scopul facilitării conformării fiscale voluntare; (b) derularea unor programe de notificare a persoanelor fizice definite conform prezentului ordin, privind problemele de neconformare identificate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9539 secunde