ANRE: Cuplarea pieţelor din România, Moldova şi Ucraina are ca scop creşterea fluxurilor de energie electrică

151
1 min citire
ANRE: Cuplarea pieţelor din România, Moldova şi Ucraina are ca scop creşterea fluxurilor de energie electrică - 1-1682505420.jpg
Cuplarea pieţelor din România, Moldova şi Ucraina are ca scop creştea fluxurilor de energie electrică, precum şi dezvoltarea capacităţilor de monitorizare a pieţei prin cooperare regională, iar, în perspectivă, stabilirea pieţelor naţionale de capacitate sau a unei pieţe subregionale de capacitate care să asigure securitatea aprovizionării, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
„La data de 25.04.2023, la sediul ANRE, a avut loc întâlnirea de lucru între preşedintele ANRE, George Sergiu Niculescu, vicepreşedintele ANRE, Mircea Man, şi delegaţia americană USAID din care a făcut parte Steve Burns, şef - Energie şi Infrastructură, Biroul Europa şi Eurasia, şi a fost condusă de ataşatul economic al Ambasadei SUA la Bucureşti, Jessup Taylor.
Întâlnirea a avut ca obiect propunerea de lansare a iniţiativei de Integrare a Pieţei de Electricitate Moldova-Ucraina-România (MUR-EMI) cu sprijinul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Asociaţia Naţională a Comisarilor de Reglementare a Utilităţilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANRE.
Iniţiativa MUR-EMI se va concentra pe facilitarea cooperării dintre autorităţile de reglementare, operatorii de sisteme de transport, bursele de energie electrică şi alte instituţii relevante din cele trei ţări, cu scopul final de a implementa cuplarea dintre România, Moldova şi Ucraina.
Prin astfel de acţiuni, ANRE va continua să dezvolte proiecte şi acţiuni comune în regiune prin eforturi susţinute în vederea continuării şi consolidării Parteneriatul Strategic între România şi Statele Unite", precizează sursa citată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.046 secunde