Indice ROBOR, investiţii, energie. INFO economic

728
Indice ROBOR, investiţii, energie. INFO economic - info-1678892086.jpg

Articole de la același autor

l Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, miercuri, 15 martie, la 6,88% pe an, de la 6,90% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,22%, de la 7,23% anterior, iar ROBOR la 12 luni la 7,58%, de la 7,60% pe an.

l Numărul proiectelor demarate la nivel naţional, în 2022, pentru construcţia de spaţii verzi şi pietonale, a crescut cu 21%, până la 377, arată datele IBC Focus, publicate miercuri, 15 martie. Conform raportului citat, topul judeţelor în care au fost identificate cele mai multe investiţii în spaţii verzi sunt Cluj, Bihor, Hunedoara, Timiş, Constanţa şi municipiul Bucureşti.

l Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie solicită Guvernului să respecte independenţa decizională a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi cere totodată recunoaşterea costurilor realizate de operatorii de distribuţie, conform metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate.

De asemenea, federaţia subliniază că amânarea sau intervenţia Guvernului constituie o interferenţă politică nepotrivită, care ar putea duce la distorsiuni semnificative ale pieţei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4392 secunde