Anul 2017 ar putea face uitată inflația negativă

85
Anul 2017 ar putea face uitată inflația negativă - anul2017arputeafaceuitatainflati-1478435431.jpg

Articole de la același autor

Rata anuală a inflației a scăzut în luna septembrie 2016 la -0,6 la sută, ușor sub nivelul prognozat, după ce în luna august ajunsese la -0,2 la sută. Evoluția s-a datorat declinului prețurilor volatile ale alimentelor.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustată a rămas la 0,5 la sută. În absența efectelor tranzitorii ale tăierii cotei standard a TVA, rata anuală a inflației ar fi atins în septembrie 2016 nivelul de 0,8 la sută.

Rata medie anuală a inflației a crescut în septembrie 2016 la 1,7 la sută (de la 2,0 la sută în iunie 2016), iar cea calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum a urcat la -1,3 la sută (de la -1,7 la sută în iunie 2016).

Creșterea economică s-a accelerat în trimestrul II până la 6 la sută, pe seama consumului final al gospodăriilor populației, dar și a formării brute de capital fix. Exportul net și-a majorat însă contribuția negativă la dinamica anuală a PIB. Cele mai recente date statistice arată încetinirea dinamicii comerțului cu amănuntul în primele luni ale trimestrului III, dar și accelerarea creșterii producției industriale, în special datorită ramurii prelucrătoare. Totodată, adâncirea deficitului de cont curent s-a temperat, ca urmare a amplificării intrărilor de fonduri europene.

Condițiile monetare reale și-au păstrat caracterul stimulativ.

Scenariul de bază al prognozei reconfirmă rămânerea ratei anuale prognozate a inflației în teritoriu negativ până în decembrie 2016. De asemenea, se reconfirmă profilul ascendent pe care traiectoria acesteia îl capătă la începutul anului 2017. Rata anuală a inflației este așteptată să revină în interiorul intervalului de variație al țintei la mijlocul anului viitor și să se plaseze la finele orizontului proiecției în jumătatea superioară a acestui interval. Această traiectorie reflectă atât epuizarea efectelor tranzitorii ale reducerilor cotei standard a TVA și disiparea influențelor șocurilor dezinflaționiste globale, cât și presiunile inflaționiste exercitate de deschiderea graduală a excedentului de cerere agregată și de costurile salariale unitare.

Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin atât din mediul intern, cât și din cel extern. Pe plan intern, acestea au ca principală sursă configurația bugetului pentru anul 2017.

Riscurile induse de mediul extern sunt generate, în principal, de incertitudinile persistente legate de creșterea economică globală și de redresarea economică a zonei euro, în contextul trenării revigorării economiilor emergente majore, al problemelor din sistemul bancar european și al rezultatului referendumului din Marea Britanie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Duminică, 06 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Incendiu pe portcontainerul "Maersk Patras"
Duminică, 06 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Doi docheri uciși și unul grav rănit
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Leul pierde la euro și dolar
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Incidente și accidente  pe mări și oceane
Pagina a fost generata in 0.9493 secunde