APIA: Cererile de acordare a grantului în domeniul agricol vegetal se pot depune începând din 29 ianuarie

141
APIA: Cererile de acordare a grantului în domeniul agricol vegetal se pot depune începând din 29 ianuarie - 1-1706179208.jpg

Articole de la același autor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primeşte cereri de acordare a grantului în domeniul agricol vegetal, în perioada 29 ianuarie - 8 martie, inclusiv, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor din domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Cererile de acordare se depun la centrele locale/judeţene ale APIA pe a căror rază teritorială a fost depusă cererea de plată aferentă anului 2023.

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafaţă şi este de echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro.

„Resursele financiare totale sunt de 1.200.000 mii lei, reprezentând echivalentul a 243.239,956 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

APIA pune la dispoziţia solicitanţilor cereri pretipărite, cu suprafeţele determinate în urma controalelor administrative şi la faţa locului aferente fiecărei culturi pentru anul 2023; suprafeţele totale se exprimă în hectare, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere. Pentru acordarea grantului direct, solicitanţii trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziţie de către APIA însoţită de copia documentului de coordonate bancare - cont bancar activ, numai în situaţia în care acesta a suferit modificări faţă de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, 25 ianuarie, de APIA.

Solicitanţii trebuie să se asigure că este activ contul bancar comunicat la APIA până la data de 30 iunie 2024.

„Grantul se acordă pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative şi la faţa locului pentru anul de cerere 2023, pentru minimum un hectar cu una sau mai multe dintre culturile: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă, rapiţă de toamnă”, precizează sursa citată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9409 secunde