Cât din economia națională e lăsată pârloagă?

România are un volum uriaș de capacități de producție neutilizate. Aceasta este problema sa economică cea mai gravă. Statul a început să-i acorde atenție abia după ce marii fermieri au atras atenția că suprafețe uriașe de teren arabil rămân necultivate an de an.

Imensitatea inutilă
Paradoxal, refacerea sistemului proprietății private din România, prin privatizări, investiții ale particularilor, prin retrocedările imobiliare și funciare, pe fondul trecerii de la economia centralizată la cea de piață, a dus la scăderea gradului de utilizare a vechilor și mai noilor capacități de producție.
Fenomenul are amploarea cea mai mare în agricultură, unde, potrivit patronatului din domeniu, aria lăsată pârloagă în fiecare an se ridică la circa 3,5 milioane de hectare, respectiv 40% din suprafața agricolă a țării.
Există, însă, multe alte domenii în care situația nu-i prea departe de cea din agricultură. Dacă ar fi contabilizate terenurile și construcțiile nefolosite din fostele întreprinderi comuniste (fabrici, uzine, ateliere, mine, depozite ale unităților din comerț etc.) privatizate sau nu, suprafața totală ar rivaliza cu cea din agricultură.
Companiile naționale și societățile patronate de Ministerul Transporturilor dețin supremația în această privință. Liniile de cale ferată pe care nu circulă niciun tren ocupă suprafețe imense la nivelul întregii țări. În porturile maritime și fluviale, zeci de hec-tare de teren produc doar bălării, iar numeroase clădiri sunt adăpost doar pentru fantome.
Sectorul imobiliar nu este mai prejos. Orașele și comunele țării mustesc de terenuri virane și de clădiri în ruină. Avem chiar aici, sub ochii noștri, în zona peninsulară a Constanței, numeroase dovezi. Tabloul n-ar fi complet, de n-am lua în calcul numărul în creștere al spațiilor comerciale, de pe marile bulevarde, rămase fără chiriași și noile parcuri locative, cu sute și mii de apartamente fără locatari.
Industria hotelieră și a restaurantelor nu este mai brează. Numărul camerelor și meselor fără clienți îl întrece pe al celor ocupate. Cel mai scăzut grad de ocupare îl au locațiile de pe litoral. Marea majoritate a hotelurilor și restaurantelor din stațiunile de la malul mării sunt închise nouă luni pe an.
Capacitățile de producție neutilizate sunt mult mai multe decât cele enumerate până în prezent. Din această categorie fac parte utilajele, instalațiile și liniile de fabricație care nu produc, mijloacele de transport trase pe dreapta, școlile și sălile de sport în care statul a băgat bani, dar care stau închise, aparatura modernă din spitale, achiziționată pe bani grei, care zace în nefolosită în magazii și multe altele.

În interesul națiunii
De ce s-a ajuns la un grad atât de scăzut de utilizare a capacităților productive ale țării? Fiecare dintre domeniile enumerate are povestea lui. În cazul terenurilor agricole nelucrate, vina principală o are fărâmițarea excesivă a proprietății funciare și a exploatațiilor. Mai sunt și alte cauze, care țin de slaba capitalizare a fermelor, de dotările tehnice învechite, de lipsa spațiilor de depozitare și condiționare a producției, de existența unei forțe de muncă îmbătrânite, deprofesionalizate și slab motivate, de lipsa sistemelor de irigații și de costurile ridicate ale apei, de lipsa creditelor pentru agricultură și a unui sistem care să favorizeze desfacerea în condiții avantajoase a producției autohtone. Împreună, toate aceste cauze au avut ca efect creșterea suprafeței necultivate, de la un an la altul, nu doar în cadrul micilor exploatații, ci și a celor medii și mari.
În cazul turismului de pe litoral, tot fărâmițarea proprietății este vinovatul. Din cauza ei, stațiunile românești au o evoluție haotică, în dezacord cu interesele turiștilor români și străini și cu dinamica acestei industrii pe plan internațional.
Faptul că statul dorește să intervină în economie, pentru a determina creșterea gradului de utilizare a capacităților productive existente, este în concordanță cu prevederile Constituției României, care îl obligă să asigure "cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".
Problema este cum o face. Acțiunea sa trebuie să se încadreze în limitele legii fundamentale a țării, care garantează proprietatea privată și libera inițiativă.
Președintele Traian Băsescu declara recent că, în partea a doua a anului 2010, în baza discuțiilor cu sindicatele din agricultură, se vor căuta măsuri legislative care să nu mai îngăduie abandonarea și necultivarea pământului, iar pe de altă parte să stimuleze, prin mijloace fiscale, vânzarea pământului și consolidarea suprafețelor, pentru a se poate face o agricultură eficientă.
O astfel de politică din partea statului va duce la dispariția a 1,6 milioane de mici fermieri, care fac agricultură de subzistență. Ea va consolida poziția marilor proprietari, care vor trebui să facă agricultură performantă, pentru piața internă și export.
Dar dacă statul intervine în agricultură, în interes general, de ce n-ar face-o și în cazul celorlalte capacități neutilizate sau insuficient puse în valoare? De ce să nu fie stimulată vânzarea activelor neutilizate din turism, din sectorul imobiliar, din comerț și industrie către cei ce au capacitatea să le exploateze? România trebuie să scape nu doar de agricultura rudimentară, ci de întreaga economie de subzistență.