Conflictul de muncă stă să explodeze la ARSVOM. "Se doreşte punerea pe chituci a agenţiei!"

18454
4
3 min citire
Conflictul de muncă stă să explodeze la ARSVOM.
Criza de la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) este departe de a se fi încheiat. Noul contract colectiv de muncă încă nu a fost semnat, banii vin cu întârziere, navelor le lipsesc unele acte, iar angajaţii se tem că totul face parte dintr-un scenariu conceput anume, cu scopul de a pune instituţia pe chituci.
După Şantierul Naval Damen Mangalia, ameninţat cu falimentul, o altă instituţie din domeniul maritim se confruntă cu mari dificultăţi de natură financiară. Este vorba despre Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, unde salariaţii au motive întemeiate de îngrijorare vizavi de viitorul unităţii.
În primul rând, nici la ora actuală, contractul colectiv de muncă, expirat încă din data de 16 iunie, nu a fost semnat, negocierile dintre conducerea agenţiei şi sindicalişti neducând la niciun rezultat.
„Chiar astăzi (n.r. - luni, 1 iulie), am avut o nouă serie de discuţii cu conducerea agenţiei. Am fost şi la Ministerul Transporturilor, dar, din păcate, nu s-a găsit nicio soluţie. Contractul colectiv de muncă nu a fost semnat, pentru că nu s-a ajuns la un consens privind programul pentru punctul de lucru de la Sulina. Conducerea doreşte ca două echipaje să stea, câte două săptămâni, program 12/12 ore, la Sulina. Ar însemna să munceşti ca robul pe plantaţie!
Noi am propus program de 12/24 ore, 12/48 ore, fără discriminare, pentru toţi salariaţii, în toate punctele de lucru - Constanţa, Mangalia, Sulina. Nu sunt condiţii de muncă acolo, nu există nici apă, hidrantul a fost sigilat. Nu avem sporuri de izolare sau diurnă, iar deconturile pentru transport se fac la două-trei luni”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele Sindicatului Liber al Marinarilor din ARSVOM, Lucian Alexe Boris.
Nave cu documente în neregulă
Declararea conflictului de muncă pare iminentă, cu atât mai mult cu cât întârzierile la plata salariilor au devenit deja o obişnuinţă.
În iunie, banii ne-au intrat în data de 26, în loc de 12, conform contractului. Deci, o întârziere de două săptămâni. Nu este prima lună în care se întâmplă aşa ceva. Am întrebat care sunt cauzele şi ni s-a răspuns că «din motive obiective». Avem colegi care s-au adresat deja ITM-ului", a explicat liderul de sindicat.
Dar problemele marinarilor salvatori nu se opresc nici pe departe în acest punct.
Sunt nave în cazul cărora lipsesc anumite documente. Este ca şi cum ai conduce pe stradă o maşină fără asigurare sau fără inspecţia tehnică! Agenţia este subfinanţată, se doreşte externalizarea serviciului de contabilitate, nu ştim dacă este legal aşa ceva. Am pierdut şi personal de la departamentul aprovizionare. Cred că se doreşte punerea pe chituci a instituţiei!", a mai spus Lucian Alexe Boris.
În mod precis, lucrurile nu pot continua la nesfârşit pe actualele coordonate, iar sindicaliştii anunţă că strâng rândurile.
Urmează să discut cu membrii de sindicat, să înaintăm documentaţia pentru declararea conflictului de muncă. Din păcate, toate propunerile noastre s-au lovit de refuzul conducerii. Nu există dialog, managementul actualei conduceri lasă de dorit, ar trebui să-şi înainteze demisia de onoare. Nu mai există stabilitate a locului de muncă, oamenii sunt determinaţi să plece", a punctat liderul de sindicat.
Evaluarea managementului unei instituţii este făcută de către forurile superioare, atât pe parte economică, cât şi pe parte operaţională. Referitor la afirmaţia conducerii sindicatului, îmi rezerv dreptul de a nu comenta!", a replicat directorul general al agenţiei, Iulian Creţu.
Un viitor incert
ARSVOM este o instituţie aflată sub coordonarea Ministerului Transporturilor şi despre care s-a tot vorbit că ar urma să fie comasată cu Autoritatea Navală Română sau preluată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Un inspectorat care a cumpărat nave de salvare ce zac de-un an la cheu, are un buget stabil, îi mai lipsesc doar personalul şi suportul legislativ… 

Comentează știrea

Constanta
2 iulie 2024

Intentia conducerii sindicatului si a reprezentantului federației sindicale, declarata ieri la o noua rundă de negocieri, este demiterea directorului ARSVOM. Sub pretextul " luptei" pentru interesele salariatilor, tot mai puțini membri in sindicat( oare de ce?!) se ascund de fapt niste orgolii personale! Poate ministerul va lua o decizie legat de aceasta agentie... pentru linistea tuturor!

Constanta
2 iulie 2024

Completare Dl lider de sindicat prezintă informații neconforme cu realitatea! La Sulina exista hidrant! Si ce a mai fost necesar pentru o funcționare in parametri normali a punctelor de lucru ARSVOM, atunci cand nu au fost fonduri, a fost cumpărat din salariul domnului director! Dar ..avem un scop, nu?

Eu
2 iulie 2024

ITM este invitat sa vada conditiile execrabile de la Sulina, este sclavie pe plantatie, turele sunt incomplete, lipsa de aer conditionat pe o nava, sunt 54 de grade in interior, aparatura nu functioneaza, pica tot in mijlocul misiunii.Totul merge din inertie si din bunavointa angajatilor care se gandesc la persoanele aflate in pericol.Pontajele sunt FALSE, angajatii fiind pontati 24/72, in realitate se lucreaza o saptamana/3 libere, totul ca sa nu fie platite sporurile.De salariile cele mai mizere si faptul ca ne platim singuri transportul si ni se deconteaza cand isi aduc aminte, nu mai incape indoiala.

Răspuns la:
Adăugat de : Constanta, 2 iulie 2024
Completare Dl lider de sindicat prezintă informații neconforme cu realitatea! La Sulina exista hidrant! Si ce a mai fost necesar pentru o...
All Bundy
2 iulie 2024

Din care salariu a plătit Doamna Angi? Cel de ARSVOM? Cel de la Academie(ANMB) unde preda în timpul orelor de program de la ARSVOM? Sau alte surse de venit? Nu il mai lăsați doamna sa aducă bani de acasă, nu e normal!

Răspuns la:
Adăugat de : Constanta, 2 iulie 2024
Completare Dl lider de sindicat prezintă informații neconforme cu realitatea! La Sulina exista hidrant! Si ce a mai fost necesar pentru o...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0605 secunde