Val de demisii la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare. "Nu se poate lucra în tensiune!"

3179
16

Articole de la același autor

Situaţie extrem de complicată la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM). În acest debut tensionat de vară, marcat de semnele de întrebare puse în dreptul viitorului instituţiei, au apărut demisii peste demisii, salariile întârzie, negocierile contractului colectiv de muncă au intrat în impas, iar probabilitatea de a se ajunge în instanţă este tot mai mare!

Mari divergenţe între sindicat şi conducerea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, instituţie aflată sub coordonarea Ministerului Transporturilor şi despre care s-a tot vorbit că ar urma să fie comasată cu Autoritatea Navală Română sau preluată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Cum fum fără foc nu iese, sindicaliştii ARSVOM se tem că ar putea avea soarta RADIONAV-ului, „reţeta” fiind oarecum similară: subfinanţare, secretomanie, acţiune în linişte şi sfori trase la nivel înalt. Probleme sunt multe şi greu de rezolvat, iar o parte dintre salariaţi au abandonat lupta, înaintându-şi demisiile.

Nu au consultat sindicatul!

„Este o situaţie complicată la agenţie. Directorul general a făcut o nouă organigramă a instituţiei, fără să discute cu sindicatul. Personalul vrea să ştie sub ce formă vom continua, se va face fuziunea cu Autoritatea Navală Română, vom fi preluaţi de ISU sau de companii private? Nu am primit niciun răspuns la aceste întrebări. Motiv pentru care o parte dintre angajaţi şi-au înaintat demisiile în ultimele zile”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele Sindicatului Liber al Marinarilor din ARSVOM, Lucian Alexe Boris.

Acesta a precizat că dialogul cu conducerea agenţiei este, practic, inexistent, iar cei care au decis să părăsească „corabia”, printre care se află şi purtătorul de cuvânt, Dorina Cocu, se pare că ar fi urmat să primească sarcini suplimentare.



„«O să vă informez când voi avea timp», aşa ne-a transmis directorul general. Abia în cursul zilei de astăzi (n.r. - 13 iunie), ne-a fost înaintată mapa de consiliu şi am putut vedea organigrama. Directoarea economică şi alte şapte persoane şi-au dat demisia, li se pregătiseră atribuţii mult mai mari decât cele din actuala fişă a postului. Cred că vor urma şi alte demisii, nu se poate lucra în asemenea tensiune”, a explicat liderul de sindicat.



Întârzieri la plata salariilor


Sunt probleme şi în ceea ce priveşte coordonata financiară, mai exact cea referitoare la salarii, iar negocierea contractului colectiv de muncă a intrat în impas.

„S-a întârziat plata salariilor, tot astăzi am primit şi fluturaşii pentru 12 iunie. Nu este prima oară când sunt întârzieri! Bugetul este sub orice critică, se pare că şi banii aceia s-au terminat.

În ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, acesta este încă în faza negocierilor. Nu s-a semnat nimic, nu s-a ajuns la niciun acord în privinţa programului de lucru. Dacă pentru centrele de la Constanţa şi Mangalia lucrurile sunt ok, în schimb, pentru Sulina, nu putem fi de acord cu propunerea făcută, de a sta acolo două săptămâni. Am semnalat şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, acolo nu avem condiţii! Am avut un coleg care s-a ales cu o infecţie la picior după ce s-a spălat cu apă din Dunăre! Se doreşte ca două echipaje să stea, câte două săptămâni, program 12/12 ore, la Sulina. Noi am propus program de 12/24 ore, 12/48 ore, fără discriminare, pentru toţi salariaţii, în toate punctele de lucru. Să nu vă imaginaţi că am avea câştiguri uriaşe, am lucrat şi pe salariu minim pe economie, deşi ne punem vieţile în pericol”, a explicat Lucian Alexe Boris.

Negocieri în impas

Pe 16 iunie, expiră actualul contract colectiv de muncă. Ce se va întâmpla apoi?

„Negocierile se vor prelungi, este foarte posibil să se ajungă la conflictul de muncă. Vom solicita medierea Inspectoratului Teritorial de Muncă. Nu ştim ce va fi, vom face probabil grevă de avertisment. Vom discuta cu colegii, ne vom consulta şi cu un avocat specializat pe aceste speţe, se pare că vom ajunge în instanţă. Una peste alta, din punctul meu de vedere, avem de-a face cu un management defectuos”, a declarat liderul de sindicat.

Pentru a găsi o cale de deblocare a situaţiei de criză, luni, 17 iunie, reprezentanţii Sindicatului Liber al Marinarilor din ARSVOM vor merge la Bucureşti, pentru discuţii cu reprezentanţii Confederaţiei Cartel Alfa.

„Vom stabili împreună paşii pe care trebuie să îi facem mai departe. De asemenea, am făcut toate demersurile şi către Ministerul Transporturilor, sperăm să primim un răspuns din partea ministrului Sorin Grindeanu cât mai curând. Ni s-a transmis că se va lua o decizie în coaliţie, au fost alegerile, ar fi timpul să se lămurească şi situaţia agenţiei”, a spus sindicalistul.

Aşteptăm răspunsurile conducerii agenţiei

I-am solicitat directorului general al ARSVOM, Iulian Creţu, o serie de răspunsuri, despre problemele de natură financiară, noua organigramă, viitorul instituţiei, despre demisiile salariaţilor sau negocierile contractului colectiv de muncă, însă, până la ora închiderii ediţiei, încă nu primisem răspunsul. Când va sosi, îl vom publica!



Reamintim răspunsul transmis de conducerea agenţiei la ultima solicitare a ziarului „Cuget Liber” vizavi de modul în care ARSVOM va funcţiona în viitor.

„Singurul care poate preciza detalii legate de o posibilă fuzionare/transfer este Ministerul Transporturilor. În prezent, unitatea este funcţională. Plăţile către terţi, precum şi inspecţiile de certificare a navelor se fac în funcţie de data expirării documentelor ce atestă starea de navigabilitate, pe baza alocaţiilor bugetare aprobate de minister. Ne dorim ca Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare să îşi ducă la îndeplinire atribuţiile şi să rămână funcţională, iar angajaţii să aibă un loc de muncă, indiferent sub ce formă vor stabili factorii decizionali”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul general al agenţiei, Iulian Creţu. 



Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Silvester
14 iunie

Acest așa zis manager general nu este competent,nu poate să își conducă mașina personală darămite o Agenție de salvare pe mare,dar este sustinut din minister deoarece este obedient

All Bundy
14 iunie

Agenția nu funcționează, nu sunt bani pentru investiții sau reparații exista chiar și o restanta către o firma de telefonie mobilă de la care primim apeluri repetate privind recuperarea creanțelor. Pur și simplu funcționează din bunăvoința angajaților. Cel mai potrivit ar fi reorganizarea au desființarea

All Bundy
14 iunie

Agenția nu funcționează, nu sunt bani pentru investiții sau reparații exista chiar și o restanta către o firma de telefonie mobilă de la care primim apeluri repetate privind recuperarea creanțelor. Pur și simplu funcționează din bunăvoința angajaților. Cel mai potrivit ar fi reorganizarea au desființarea

Vasile
14 iunie

" Directoarea economica", s-a pensionat. Nu si-a dat demisia. Oricum dumneaei nu e obisnuita cu reguli si program. apoi, cine si-a dat demisia,de TESA vorbind, au fost de la serv economic, din cauza incompetentei "directoarei economice" si greselile repetate pe care le facea.Vezi un buget de cate ori l-a trimis gresit la Minister... Dar... asa se ridica puturosenia mana in mana cu prostia,

Ely
14 iunie

Acolo numai "taticu" si "mamica" puteau struni incompetenta si prostia care zace in groapa aia. In rest, cine a incercat ceva pe acolo, li s-au facut plangeri penale, s-au grupat sa reclame minciuni...Desfiintarea!!! Acolo e groapa societatii, moral si profesional

ARICI POGONICI
14 iunie

De cand nu mai este mamica cu taticu ca sa ii tina pe toti incompetentii aia , acum se vaita ca sunt pusi la munca, vai sunt terorizati....o cloaca de puturosi si incompetenti ....familii si toate neamurile.Daca cineva din afara gastii avea ceva de spus i se punea piciorul pe gat si acolo ramanea. Salariile........ se dadea in bobi pana dadeau....o persoana dirija tot ...monopol pe informatii si documente....dar problema nu este conducerea actuala care vrea sa schibe ceva in bine ....personalul incompetent ....oamenii pregatiti profesional au plecat demult. Cand un condamnat ramane in fct de conducere si nu i se ia nici macar viza CFP...NU SE MAI COMENTEAZA....Sa-si dea demisia cine nu este in stare si nu cunoaste meserie...sa mai puna mana pe carte daca tot ocupa niste posturi....sunt atatea oameni pregatiti care nu au sansa sa lucreze in astfel de agentii si poate au un cuvant de spus in bine....NU SE SCHIMBA NIMIC DACA NU SUNT LASATI SA FACA CEVA OAMENII COMPETENTI.....SI NU O SA-I LASE

Cristian Borza
14 iunie

Eu am avut-o si pe mamica si pe taticu angajati de cand s-a format GISN si examenul pentru angajare l-am luat cu brio fara ajutor avand in spate peste 10 ani de experienta navigand la diferite agentii de crewing…. Nu mai generalizati ca nu toti suntem incompetenti…. Oricand raspund la aceasta provocare. Eu sunt marinar cu experienta probabil mai multa ca dumneata

Răspuns la:
Adăugat de : ARICI POGONICI, 14 iunie
De cand nu mai este mamica cu taticu ca sa ii tina pe toti incompetentii aia , acum se vaita ca sunt pusi la munca, vai sunt terorizati....o cloaca...
stalone
14 iunie

Dna condamnata doi ani cu suspendare care si-a ispasit pedeapsa la locul de munca tot in fct de conducere de cine a fost sustinuta.....asa ca despre ce vb.....ea ce a avut o stea in frunte....

Răspuns la:
Adăugat de : Silvester, 14 iunie
Acest așa zis manager general nu este competent,nu poate să își conducă mașina personală darămite o Agenție de salvare pe mare,dar este...
Pentru zdreanta de arici
14 iunie

Analfabet prost si frustrat, sa treci tu prin ce trec oamenii aia la interventie ptr 4500 de lei pe luna, mizerie instigatoare.Sa-ti dea Dumnezeu dupa suflet.

Răspuns la:
Adăugat de : ARICI POGONICI, 14 iunie
De cand nu mai este mamica cu taticu ca sa ii tina pe toti incompetentii aia , acum se vaita ca sunt pusi la munca, vai sunt terorizati....o cloaca...
All Bundy
14 iunie

Desființarea, nu ai cum sa pleci 3,4 persoane cu niște nave de 4-5 milioane de euro și salariul mediu sa fie 3500 de ron. De bani astia iti pui tu viata în pericol, viata colegilor și a celor pe care trebuie sa ii salvezi. Să nu uităm că navele astea de milioane de euro dacă le strângi pe toate la un loc nu este nici una 100% din punct de vedere tehnic. Mai mult de atat ni se solicita sa plec fără echipaj complet, fără sa fie angajati oameni conform echipajului minim de siguranță. Un exemplu ar fi funcția de comandant sub 500, deși exista 4 nave în flota arsvom care prevăd aceasta funcție nu există nimeni angajat pe aceasta funcție. Se lucrează doar la mica înțelegere. Cei mai mulți angajați isi risca viata și brevetul la fiecare ieșire cu rapandulele estoniene.

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9394 secunde