Cu ochii pe cerealele din Ucraina, mai ceva ca pe butelie. "Ne bate falimentul la uşă!"

174
Cu ochii pe cerealele din Ucraina, mai ceva ca pe butelie.

Articole de la același autor

Agricultorii români au ajuns la punctul maxim al disperării. Piaţa cerealelor este ameninţată de un aflux uriaş de grâne din Ucraina, scutite de taxe şi impozite, ceea ce ar face ca marfa autohtonă să nu mai poată fi, practic, vândută. „Luaţi măsuri urgente, ne bate falimentul la uşă”, au transmis fermierii constănţeni.

Cum punctele de ieşire din Ucraina către celelalte state sunt închise, portul Odessa fiind inoperabil, România a rămas principalul culoar de tranzit pentru cerealele exportate de ţara invadată de Rusia, iar în rada Portului Constanţa, zilnic, se pot vedea zeci de nave care aşteaptă la descărcat.

Alături de Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Ungaria, ţara noastră a cerut la Bruxelles măsuri de ajutor, după ce grânele din Ucraina au dus la o supraofertă pe piaţă, iar preţurile s-au prăbuşit. Oficialii din ţările afectate au solicitat reintroducerea taxelor vamale pentru cerealele ucrainene, iar Comisia Europeană ia în calcul restricţionarea importurilor, pe lângă compensaţii de 100 de milioane de euro acordate fermierilor din statele afectate.

Până la o decizie finală, România a demarat, joi, 20 aprilie, un plan de implementare de măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor ucrainene care tranzitează teritoriul României către state terţe. Procedurile sunt întocmite de un colectiv de specialişti din patru ministere - Afaceri Interne, Transporturi, Finanţe şi Agricultură.

„Ministrul ucrainean a fost informat că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terţe”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Pe lângă restricţionarea exporturilor de cereale, de seminţe de floarea-soarelui şi de rapiţă către România, vor fi instituite controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina.

„România a luat măsura de intensificare a verificărilor în vamă a calităţii produselor importate din Ucraina, verificări coordonate de către ANSVSA, conform legislaţiei europene în vigoare, iar această măsură a fost comunicată ministrului ucrainean”, a explicat Petre Daea.

XXX

Aşadar, primele măsuri au fost luate, însă agricultorii români spun că acestea ar trebuie să fie şi mai drastice, până la blocarea importurilor, orice alt scenariu ducându-i la faliment. Cum se văd lucrurile de la Constanţa?

„Am atras atenţia încă de luna trecută, când au fost organizate acţiuni de protest în toată ţara. Având în vedere afluxul enorm de cereale din Ucraina, scutite de taxe, preţurile noastre nu mai sunt competitive. În plus, sunt mari probleme la capacitatea de stocare. Guvernanţii trebuie să aibă grijă de producătorii autohtoni, trebuie să fim protejaţi de concurenţa neloială.

Noi am înţeles contextul dificil al Ucrainei, dar ceea ce se întâmplă acum ne distruge afacerile”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Marian D., agricultor constănţean. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4445 secunde