Cum era organizată aprovizionarea navelor străine, în portul Constanța, în 1922

Serviciul era condus de un consilier comunal, care avea în subordine personalul delegat de Primărie și colabora cu „un comersant român din Constanța, cu firmă înscrisă și bine reputat”.

Primarul îi delega să facă parte din acest serviciu pe următorii funcționari: un inspector comunal, directorul contabilității, casierul comunal și alți funcționari ajutători. Sarcinile erau împărțite astfel: directorul contabilității supraveghea mersul operațiunilor bănești și făcea rapoarte săptămânale; casierul comunal încasa sumele provenite din aprovizionare și făcea plățile ordonate de primar; consilierul comunal controla cumpărăturile făcute și asista la cumpărarea lor, când avea timp; inspectorul comunal ținea un tablou al alimentelor cu prețurile zilnice ale pieței, care erau certificate de primar și serveau de bază pentru autoritățile judecătorești, în caz de speculă din partea negustorilor.

Alimentele erau procurate din piețele orașului de personalul Primăriei și erau predate la nave cu un beneficiu de 15% peste prețul pieței.

La sosirea unui vapor în port, comandantul depunea „rolul de echipagiu”, la Căpitănie. Pe baza lui, serviciul de aprovizionare determina cantitățile de alimente necesare pe perioada staționării și pentru drum.

Cererea de aprovizionare a navei trebuia să fie vizată de Vamă. Cantitatea de alimente solicitată de comandant era calculată pentru trei zile de drum sau până în portul cel mai apropiat de aprovizionare a navei. Când se solicitau cantități mai mare, era nevoie de avizul Primarului și al Vămii.

Aprovizionarea cu alimente a navei direct de către echipaj era interzisă. Nici un aliment nu putea fi introdus pe vapor fără viza Vămii.

Beneficiul de 15% obținut din vânzarea alimentelor la nave era împărțit astfel: 4% pentru personalul vamal; 1,5% la Căpitănia portului; diferența revenea serviciului de aprovizionare, pentru acoperirea cheltuielilor de transport, taxelor, chiriei și salariilor.