Externalizarea unor activități ale OMV Petrom a fost aprobată de Consiliul Concurenței

881
Externalizarea unor activități ale OMV Petrom a fost aprobată de Consiliul Concurenței - externalizareaunoractivitatialeo-1607712241.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care OMV Petrom SA externalizează unele operațiuni și servicii generale de suprafață conexe activităților de extracție și producție a țițeiului și gazelor naturale, împreună cu activele și angajații deservenți, către consorțiul

Dietscon O&M SRL (lider), Dietsmann SRL, Dietsmann Safety and Environment Services SRL și Confind SRL (consorțiul Dietscon) și către asocierea Bonatti SpA, Sucursala București (lider) și Bonatti RO PARMA SRL.

Astfel, atât consorțiul Dietscon, cât și asocierea Bonatti urmează să semneze cu OMV Petrom câte un acord-cadru pentru furnizarea de servicii de suprafață și transport, servicii de operare și mentenanță minoră, servicii de pompieri și salvare, servicii de operare în teren, servicii de operare în facilități, servicii de operare în facilități de tratare.

În urma derulării unei proceduri de achiziție, consorțiul Dietscon a fost desemnat ofertantul cel mai bine clasat pentru loturile D (zona de producție Moldova) și E (zona de producție Crișana), iar asocierea Bonatti va gestiona serviciile pentru lotul C (zona de producție Muntenia).

Procedura presupune vânzarea unor bunuri mobile, închirierea unor bunuri imobile, precum și transferul unor salariați către consorțiul Dietscon, respectiv către asocierea Bonatti, la sfârșitul duratei acordului-cadru, unele active urmând a fi returnate către OMV Petrom.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 19 Noiembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.3203 secunde