Fiscul începe controlul contribuabililor care depun declarația 101

420
Fiscul începe controlul contribuabililor care depun declarația 101 - fisculincepecontrolul-1489077610.jpg

Articole de la același autor

Conform priorităților asumate și prezentate primului-ministru în această săptămână, în scopul creșterii eficienței controlului și colectării, Agenția Națională de Administrare Fiscală își schimbă abordarea acțiunilor de control fiscal, care se va face exclusiv în raport de rezultatele obținute în urma unei ample analize de risc, se arată într-un comunicat de presă.

În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanțe între datele raportate de contribuabili și cele deținute de administrația fiscală, contribuabilii încadrați în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale.

În spiritul transparenței, ANAF informează contribuabilii cu privire la acțiunile pe care urmează să le desfășoare și le reamintește că au obligația de a declara toate achizițiile și vânzările și de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit cât și al TVA, numai acele sume aferente tranzacțiilor la care au dreptul conform normelor legale.

Scopul este acela de a permite contribuabililor luarea de măsuri pentru depunerea tuturor declarațiilor la termenele legale, precum și a celor nedepuse sau a celor rectificative, după caz, și totodată ca, în situația unui eventual control, să aibă timp să pregătească documentele contabile și fiscale necesare efectuării acestuia.

Astfel, începând cu luna aprilie, vor fi inițiate acțiuni de control fiscal dedicate verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată și în special a impozitul pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii și mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar, pentru care termenul de depunere a declarației 101 privind impozitul pe profit datorat pe anul 2016, este data de 27 martie 2017. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Martie 2017
Stire din Economie : Furtună la Fisc!
Pagina a fost generata in 0.5955 secunde