Garanții de maximum 75.000 euro pentru programul "Prima Casă" din 2010

2340
Noile norme privind implementarea programului "Prima Casă" au fost adoptate, prin hotărâre de guvern, în ședința de ieri, a anunțat premierul Emil Boc.
Prevederile sale vor putea fi aplicate în cel mult două zile. Avantajul major al programului este că cei ce plătesc 200 - 300 de euro chirie își pot plăti cu aceiași bani rata la propria casă.
Avansul minim cerut prin program este de 5% (față de până la 30% la creditele ipotecare) și fără garanții suplimentare. Statul instituie o garanție care are o valoare de la 60.000 - 70.000 de euro.
Pentru toți cei care doresc să cumpere o locuință gata terminată sau una "la roșu", garanția este în continuare de 60.000 de euro.
Cei care își construiesc o locuință nouă, după intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor primi o garanție de 70.000 de euro.
Dacă un număr de cel puțin șapte persoane se asociază pentru a construi o locuință, garanția va fi de 75.000 de euro.
În plus, și locuințele ANL vor putea fi cumpărate prin "Prima Casă".
Potrivit declarațiilor ministrului de Finanțe, Sebastian Vlădescu, programul va avea în 2010 un plafon de garantare de 700 milioane de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4411 secunde