Apartamentele cu două camere, din blocuri vechi, ocupă 50% din Prima Casă

2502
Apartamentele cu două camere, din blocuri vechi, ocupă 50% din Prima Casă - caf5a3ec88ce64aa6578764a2044b9fe.jpg
Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a aprobat până în prezent garanții pentru 2.853 de contracte de credit în cadrul programului Prima Casă, potrivit premierului Emil Boc.
"Alte 298 de documentații sunt în lucru, iar alte 314 dosare au fost retrimise la bănci, pentru corecturi – aici a apărut, de altfel, blocajul. În prezent, casele vechi predomină. 53% dintre cereri sunt pentru apartamente cu două camere, 26% pentru trei camere", a declarat, în acest week-end, premierul.
Garanțiile medii acordate de stat sunt de 47.200 euro, prețul mediu de achiziție fiind de 53.700 euro.
Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate, fapt demonstrat și la târgul imobiliar Project Expo, încheiat ieri la București.
Din estimările expozanților, aproximativ 80% din vizitatori au căutat apartamente cu două camere, cu suprafețe mari și prețuri care le încadrează în Prima Casă.
Prezența estimată de organizatori este de circa 15.000 - 16.000 de persoane, față de cei 10.000 care au venit la ediția precedentă, din iulie. Din păcate, interesul a fost mult mai scăzut, încheindu-se de aproape cinci ori mai puține contracte, potrivit unora dintre expozanți.
Inițial, organizatorii Project Expo au mizat pe o creștere cu 15% a pre-contractelor încheiate, de la 868 în iulie, datorită prețurilor mai mici cu circa 10 – 12%.
Cei mai mulți expozanți au venit cu oferte inedite, încercând din răsputeri să vândă ceva – mașină cadou la achiziția unui apartament, mobilă inclusă în preț.
Cea mai ieftină locuință a fost o garsonieră de 16.000 euro, din București, iar cea mai scumpă a fost un apartament cu patru camere, complet finisat și mobilat, în valoare de 362.550 euro.
Au participat în jur de 60 de agenți imobiliari și dezvoltatori, peste 80% dintre oferte fiind eligibile pentru programul prima casă, datorită prețurilor medii cuprinse între 40.000 și 80.000 euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4903 secunde