România a încheiat anul 2015 cu cel mai mic deficit bugetar din ultimul deceniu. Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că execuția bugetului general consolidat s-a finalizat cu un deficit de 1,47% din PIB, încadrându-se în ținta de 1,85% din PIB, stabilită pentru anul 2015. Față de 2014, când deficitul a fost de 1,72% din PIB, reducerea în termeni nominali a fost de 1,1 miliarde de lei.
Care este semnificația acestor date? Ele arată că statul a reușit să se încadreze mai bine decât și-a propus în veniturile pe care le-a colectat, că a plătit salariile, pensiile, alocațiile și toate celelalte forme de protecție socială recurgând la mai puțin la credite.
În 2015, veniturile bugetului general consolidat s-au ridicat la 233,6 miliarde de lei, respectiv 33,1% din PIB. Suma este cu 9% mai mare decât cea obținută în 2014 și cu 1% din PIB superioară.
Trebuie remarcat că evoluția veniturilor a avut loc pe fondul următoarelor măsuri de relaxare fiscală: scăderea CAS la angajatori cu 5%; neimpozitarea profitului reinvestit; diminuarea taxei "pe stâlp" de la 1,5% la 1%; creșterea vărsămintelor la pilonul II de pensii; scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%, de la mijlocul anului.
Plusul de venituri colectate s-a datorat mai puțin creșterii economice care s-a situat sub 4%, cât mai ales eficienței acțiunilor de combatere a evaziunii fiscale.
Pe structură, s-au înregistrat creșteri față de anul 2014 la încasările din: impozitul pe profit (+13%), impozitul pe venit (+12,4%), TVA (+12,3%), veniturile nefiscale (+12%) și accize (+8%).
Încasările din contribuții de asigurări sociale au avut o ușoară creștere față de anul anterior, deși au fost influențate de reducerea cu 5% a contribuțiilor angajatorilor și de majorarea cu 0,5% a contribuției la pilonul II de pensii.
La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat creșteri la taxa pe utilizarea bunurilor (+4,8%), veniturile nefiscale (+4,1%) și la impozitele și taxele pe proprietate (+1,5%).
De la Uniunea Europeană s-au primit 17 miliarde de lei, în contul plăților efectuate, cu 49,3% mai mult față de anul 2014.
Cheltuielile bugetului general consolidat s-au ridicat la 243,9 miliarde de lei, fiind cu 8% mai mari decât în anul precedent. Cheltuielile de personal au crescut cu 3,2%, ca urmare a majorărilor salariale din administrația publică locală, sănătate și învățământ.
Față de anul precedent, cheltuielile pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile au crescut cu 62,4%. Cheltuielile cu investițiile au fost de 41,3 miliarde de lei (5,9% din PIB), față de 32,7 miliarde de lei în anul 2014. Creșterea lor a avut loc în luna decembrie, odată cu instalarea Guvernului Cioloș. De asemenea, în luna decembrie, s-a majorat cu circa 40% suma alocată pentru sprijinul acordat agricultorilor la achiziționarea motorinei, alocându-se suplimentar, prin Ministerul Agriculturii, suma de 106 milioane de lei. În schimb, cheltuielile cu dobânzile s-au redus cu 6,2%.
Execuția bugetară din 2015 confirmă faptul că România poate reduce în continuare povara fiscală, având mari resurse în domeniul combaterii evaziunii fiscale.