În instituțiile și companiile statului e vraiște! Curtea de Conturi a României a prezentat un raport devastator

1394
1
În instituțiile și companiile statului e vraiște! Curtea de Conturi a României a prezentat un raport devastator - fondininstitutiilesicompaniilest-1649441689.jpg

Articole de la același autor

Curtea de Conturi a României a publicat sinteza raportului intitulat „Constatările misiunilor de audit la autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală pe anul 2020”. Răsfoind-o – vă spun cu mâna pe inimă, stimați cititori - m-au trecut fiori de groază! Cu puține excepții, la marea majoritate a structurilor statului au fost identificate încălcări ale legii, unele dintre acestea concretizându-se în prejudicii materiale consistente.

Moda conducerii provizorii


Pentru început, vă propun să ne oprim la Ministerul Transporturilor. Echipa de audit a constatat, printre multe altele, că nu au fost respectate prevederile legale privind numirea membrilor consiliilor de administrație și a directorilor generali la unele întreprinderi publice aflate sub autoritatea sa. Este vorba de Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA”, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR - Călători" - SA, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - SA, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” - SA și ROFERSPED SA.

În cazul acestor unități, Ministerul Transporturilor nu a aplicat procedurile de selecție prevăzute de OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, conducerea lor fiind asigurată preponderent de administratori și directori generali numiți provizoriu.

Dar trebuie spus, stimați cititori, că sistemul administratorilor și directorilor provizorii este prezent în multe alte structuri ale statului, nu doar în cele de sub controlul Ministerului Transporturilor.

Epoca sinecurilor de partid

Oare de ce prevederile OUG privind guvernanța corporativă sunt sistematic încălcate? Explicația este simplă: pentru ca promovarea în funcțiile de conducere bine plătite să se poată face în funcție de interesele politice, nicidecum după criterii profesionale. În ultimele trei decenii, funcțiile de directori, de membri ai adunărilor generale și ai consiliilor de administrație din instituțiile, regiile și companiile statului au fost transformate în sinecuri pentru oamenii partidelor aflate la putere.

Chiar și în unitățile în care conducerile au fost selectate potrivit OUG nr. 109/2011, legea nu este respectată până la capăt, din contractele de mandat lipsind obiectivele și criteriile de performanță, așa cum s-a întâmplat - potrivit raportului de audit - la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA. Și atunci de ce să ne mai mirăm că structurile statului sunt tot mai deprofesionalizate și mai ineficiente?!

CFR Marfă, la polul contraperformanței

SNTFM „CFR Marfă” SA se numără printre companiile din transporturi la care au fost găsite cele mai multe și mai grave nereguli. Auditorii au constatat că ponderea transportului feroviar de marfă în totalul transportului terestru de marfă din România a scăzut continuu, de la 20,4%, în anul 2014, la 15,4%, în anul 2018, deși transportul de marfă a crescut cu 1,1% pe an în aceeași perioadă.

În perioada 2014 - 2018 au existat numeroase angajamente asumate de către autoritățile române privind elaborarea unor strategii pentru restructurarea și privatizarea CFR Marfă. Întrucât compania nu a fost nici restructurată, nici privatizată, deși a beneficiat de ajutor de stat în acest scop, Comisia Europeană a declanșat o investigație și a decis returnarea finanțării.

Performanța transportului feroviar de marfă – au constatat auditorii - este afectată semnificativ de gradul ridicat de uzură al rețelei feroviare, ale cărei lucrări de întreținere, reparații și modernizare sunt subfinanțate de la bugetul statului, dar și ca urmare a gradului redus de absorbție a fondurilor europene nerambursabile.

Veniturile CFR Marfă au fost constant mai mici decât cheltuieli, unitatea înregistrând an de an pierderi în perioada 2014 – 2019, spre deosebire de principalii competitori de pe piața transportului feroviar de marfă din România, care au realizat preponderent profit.

Investițiile realizate nu au dus la creșterea competitivității CFR Marfă și la menținerea cotei sale de piață, din cauza lipsei unei strategii coerente și a faptului că unele dintre ele s-au dovedit ineficiente.

Dezastrul feroviar

Lucrările de reparare a parcului de locomotive și vagoane au fost subfinanțate, fapt ce a dus la scăderea constantă a numărului de locomotive și vagoane din parcul activ și la creșterea riscului neîndeplinirii obligațiilor de transport, au constatat auditorii.

În perioada 2014 - 2018, din cauza stării tehnice, doar 41,2% din parcul de vagoane de marfă a putut fi utilizat. Din această cauză, CFR Marfă a fost nevoită să închirieze vagoane de la alți operatori feroviari, în detrimentul modernizării propriului parc de vagoane.

Problemele financiare ale companiei au fost agravate și de faptul că 60% din restanțele pe care le are de încasat sunt datorate de societăți cu capital de stat aflate în insolvență sau faliment.

Pe de altă parte, în perioada 2014 - 2019, CFR Marfă a fost obligată să le achite clienților săi despăgubiri în valoare de 2,6 milioane lei pentru pierderea sau avarierea mărfurilor transportate. Acest fapt spune multe despre calitatea serviciilor prestate de compania feroviară.

Principalul vinovat

Vina pentru dezastrul de la CFR Marfă aparține, în primul rând, Ministerului Transporturilor. El este cel ce administrează compania în numele statului român. El i-a selectat pe administratorii și managerii companiei, el a fost cel care nu le-a stabilit obiective de performanță, el nu i-a controlat și nu a luat măsurile adecvate pentru îndreptarea situației. 



Comentează știrea

fani
10 aprilie 2022
haosul

Corect ! Dar cele mai mari pierderi (daca nu furturi) sunt in curtea Primariei .Oare este intamplator faptul ca la Curtea de conturi lucreaza functionari proveniti tocmai din Primarie ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6262 secunde