Veste bună pentru navigatori! Valabilitatea carnetului de marinar a fost prelungită la cinci ani

1607
Veste bună pentru navigatori! Valabilitatea carnetului de marinar a fost prelungită la cinci ani - vestebunapentrunavigatorivalabil-1648060446.jpg

Articole de la același autor

În ședința din 23 martie 2022, Guvernul României a aprobat actul normativ prin care valabilitatea carnetului de marinar crește de la doi la cinci ani. Valabilitatea documentului va putea fi prelungită pentru o nouă perioadă de cinci ani la cererea titularului, de către căpităniile de port, în baza avizului medical valabil, eliberat de unitățile sanitare autorizate de Ministerul Transporturilor. Hotărârea de guvern intră în vigoare la 30 de zile de la publicare.

Decizia Guvernului României este rezultatul eforturilor depuse de Sindicatul Liber al Navigatorilor încă din anul 2017, pentru a convinge instituțiile statului să prelungească valabilitatea carnetului de marinar până la cinci ani, pentru ca țara noastră să se alinieze la practica internațională.

Câți navigatori vor putea beneficia de prelungirea valabilității carnetului de marinar? În evidențele Autorității Navale Române, la data de 22 noiembrie 2021, erau înregistrați 54.319 de navigatori cu documente valabile. Din total, 72,78%, respectiv 39.536 de navigatori sunt atestați pentru sectorul maritim, iar 14.223 de navigatori pentru sectorul fluvial.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5239 secunde