Protest pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecţioase

552
Protest pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecţioase - protest-1648060393.jpg
Sâmbăta aceasta, pe 26 martie, începând cu ora 12.00, în faţa Primăriei Constanţa va fi organizat un protest pentru redeschiderea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, închis în urma incendiului devastator, care a izbucnit în toamna anului trecut, la data de 1 octombrie 2021. Acesta este organizat de o asociație a rezidenților din zona Peninsulară, la care şi-au anunţat deja participarea numeroase persoane.

„În ceasul al doisprezecelea, pe 26 martie, la ora 12.00, haideți să ne vedem în fața primăriei, pentru a cere redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase. Pacienții constănțeni merită să aibă un spital unde să poată beneficia de tratament de specialitate, iar personalul medical specializat merită să poată lucra într-un spital dedicat. Acest spital este singurul din Dobrogea și a fost un vârf de lance pentru gestionarea tuturor epidemiilor din Dobrogea: de gripă, apoi de rujeolă, hepatită, meningite și acum de Covid-19”, au precizat organizatorii. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3082 secunde