Info fiscalitate: Noutăți privind raportările anuale

70

Articole de la același autor

În Monitorul Oficial, Partea I, nr.70/29.01.2014 a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor publice nr.79/2014 privind principalele întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici.
Entitățile economice au obligația de a întocmi situații financiare anuale inclusiv în situația fuziunii, dizolvării sau lichidării. 
Componentele situațiilor financiare anuale diferă în funcție de următoarele criterii de mărime înregistrate de entități: total active - 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă - 7.300.000 euro; număr mediu salariați - 50.
Încadrarea în criteriile de mărime se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar, pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar precedent și a indicatorilor determinați pe baza datelor din contabilitate și a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar.
Potrivit prevederilor punctelor III din Anexele la Ordinul MFP 79/2014, situațiile financiare anuale, situațiile financiare anuale simplificate, raportările contabile sau declarațiile, după caz, se depun la unitățile teritoriale ale MFP, la următoarele termene:
1) 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (30 mai 2014), pentru :
- societăți, societăți/companii naționale, regii autonome, institute naționale de cercetare-dezvoltare;
- entități autorizate, reglementate și supravegheate de BNR ;
entități care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic;
- subunități din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate;
- entități ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
- sedii permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, respectiv sedii permanente desemnate de către persoanele juridice cu sediul în străinătate care își desfășoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente;
2) 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar (30 aprilie 2014), pentru celelalte persoane prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991;
3) în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic (31 martie 2014), persoanele juridice aflate în lichidare, pe perioada lichidării, depun o raportare contabilă anuală;
4) în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar (3 martie 2014), entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare trebuie depună în acest sens o declarație pe propria răspundere a persoanei care are obligația gestionării entității, ce va cuprinde toate datele de identificare ale entității (denumirea completă, adresa și numărul de telefon, numărul de înregistrare la registrul comerțului, codul unic de înregistrare și capitalul social). Aceste entități nu întocmesc situații financiare anuale și nici raportări contabile. 
Situațiile anuale la 31 decembrie 2013 se pot depune atât la registratura unităților teritoriale ale MFP sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, cât și pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
Nedepunerea situațiilor financiare anuale, situațiilor financiare simplificate, raportărilor contabile anuale la 31 decembrie sau a declarațiilor, după caz, se sancționează conform prevederilor art. 42 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 20 Februarie 2014
Stire din Economie : Radu Ghețea, dat afara de la CEC
Joi, 20 Februarie 2014
Stire din Economie : Euro sare bine de pragul de 4,5 lei
Pagina a fost generata in 1.4519 secunde