Contextul politic internaţional este unul complex, sensibil şi îngrijorător totodată, marcat nu numai de conflictele sângeroase din Ucraina sau Fâşia Gaza, ci şi de veritabilul război economic dintre marile puteri ale lumii, cu efecte care ar putea fi devastatoare. Cât de repede şi în ce măsură vor fi afectate firmele din România? Sunt întrebări care îşi aşteaptă răspunsurile!
Economia mondială este, la ora actuală, bulversată. Bursele au luat-o razna, acţiunile de prăbuşesc, polii de influenţă se reaşază după noile coordonate trasate, influenţate de decizia preşedintelui american Donald Trump, care a introdus tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană şi de 34% pentru cele din China.
În mod precis, vor fi efecte pe termen scurt, mediu şi lung, care cu siguranţă vor afecta şi economia românească. Dacă cele pe termen mediu şi lung sunt greu de anticipat, cele rapide se leagă în special de scumpiri şi de termenul de inflaţie, care are şanse uriaşe de a creşte în săptămânile şi lunile ce vor urma.
Scheme de ajutor de stat
Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat prompt şi a anunţat că Executivul de la Bucureşti va lua o serie de măsuri pentru a proteja companiile româneşti de efectele noilor taxe introduse de americani.
„Vom proteja companiile româneşti, cu toate resursele disponibile, de efectele noului război comercial al tarifelor vamale, între America şi Europa. Pregătim măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate prin scheme de ajutor de stat cât mai eficiente şi simplu de aplicat, ca să poată produce efecte în cel mai scurt timp", a declarat premierul român, fără a dezvălui şi detaliile schemelor de ajutor menţionate.
După China, în mod precis şi Uniunea Europeană va veni cu un pachet de contramăsuri şi probabil că autorităţile române aşteaptă să consulte propunerile Comisiei Europene şi apoi vor acţiona pe măsură.
Un lucru trebuie însă subliniat. Există într-adevăr o problemă, mare şi reală, de necontestat, dar care, ca de fiecare dată în istorie, a creat şi… oportunităţi. Sunt mari companii care se prăbuşesc, mari economii perdante, dar şi câştigători, oameni care au simţit bine pulsul, calea pe care se îndreaptă societatea, şi au luat măsurile necesare adaptării, supravieţuirii, chiar realizării de profit.
Efect de domino
„Apele” sunt extrem de tulburi, iar până se vor limpezi, până vor veni măsurile generale, unitare, fiecare companie trebuie să îşi evalueze foarte bine activitatea şi să-şi calculeze cu atenţie paşii şi investiţiile viitoare.
„Cuget Liber” a realizat, în week-end, un mic sondaj în rândul firmelor participante la un eveniment dedicat industriei HoReCa. Am intrat în dialog pe acest subiect cu mai mulţi administratori sau directori de firme, iar concluzia pe care am tras-o la final a fost că îngrijorarea este cea care defineşte cel mai bine starea de spirit din mediul de afaceri românesc.
Noi activăm într-un alt domeniu, al ospitalităţii. Nu exportăm nici oţel, nici maşini, aşa că nu suntem direct afectaţi de noile taxe. În mod indirect însă, cu toţii vom avea de suferit. Aceste taxe se vor regăsi în produsele de care industria noastră are nevoie. Vrei să îţi renovezi hotelul, restaurantul, să îţi amenajezi piscina sau curtea interioară? Cu siguranţă, preţurile materialelor va creşte şi automat va trebui să ridicăm şi noi preţurile pentru serviciile oferite. Va fi un efect de domino, e firesc”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, reprezentantul unei firme producătoare de echipamente metalice din Bucureşti.
„Sunt convins că această «teroare» a taxelor nu va dura la infinit. Economia americană este în criză, Trump vrea relansarea producţiei autohtone, iar când se vor pune pe picioare, şi cred că se vor repune destul de repede, se va renunţa la aceste taxe.
Dar, până atunci, noi, firmele mici şi mijlocii, trebuie să supravieţuim cumva. Să sperăm că, aşa cum americanii au făcut pentru economia lor, şi guvernanţii noştri vor lua măsuri pentru a ne proteja. Iar soluţii se pot găsi, dacă se doreşte cu adevărat, pornind de la acordarea de subvenţii, până la deduceri fiscale”, este de părere Ionuţ Nicorescu, antreprenor constănţean.
„În ultimii trei ani, am avut creştere economică, nu spectaculoasă, dar care ne-a permis să continuăm să investim în utilaje. Facem şi export, dar nu am ajuns la nivelul de a trimite mobilă în America. Ne aşteptăm însă la creşteri de preţuri pentru materia primă, pe care nu ştiu cum vom face să le compensăm. Mizăm pe sprijinul statului, dar până la stat, fiecare dintre noi trebuie să-şi optimizeze costurile şi să-şi administreze cât mai bine resursele propriei firme", spune reprezentantul unei companii producătoare de mobilier pentru hoteluri şi restaurante.