Moda a adoptat stilul neoclasic, luxul și eleganța

258
Moda a adoptat stilul neoclasic, luxul și eleganța - moda2-1442335992.jpg

Articole de la același autor

r Care sunt tendințele modei din sezonul de toamnă - iarnă 2015

Lectorul universitar dr. Liliana Turoiu, din cadrul Departamentul de Modă al Universității Naționale de Arte București, este o cunoștință mai veche a constănțenilor. Una dintre principalele sale activități este cercetarea în domeniul modei, iar "laboratorul" său de studiu sunt târgurile și expozițiile internaționale de specialitate. Dacă ai întreba-o la câte astfel de evenimente a fost prezentă în ultimii cinci ani, i-ar fi mai ușor să le enumere pe cele de la care a lipsit.

Prezentă la Constanța (gazda celei de a 64 ediții a Târgului Național de Îmbrăcăminte-Încălțăminte TINIMTEX), Liliana Turoiu a susținut o conferință de presă în care a prezentat tendințele cele mai importante din punct de vedere stilistic și cromatic în domeniul confecțiilor și accesoriilor și a vorbit despre Târgul de la Paris, care dă direcția modei în lume.

Moda se reîntoarce la clasic - a anunțat cercetătoarea. Anul acesta se poartă carourile, dungile, modelele florare și culorile puternice. Se poartă imprimeurile inspirate din tradițiile culturale ale diferitelor țări. Revin modelele tradiționale, preluate din portul tradițional al popoarelor, din covoare și carpete. Ia românească se află pe podiumul târgurilor de modă de câțiva ani. Se revine la croiala clasică a ro-chiilor și paltoanelor, cu o supradimen-sionare a acestora.

În moda bărbătească se trece de la costumul negru la cel bleumarin. Se poartă carourile discrete. Linia costumelor este clasică. Sacourile sunt croite lungi, iar pantalonii sunt clasici.

Domină materialele foarte prețioase și se poartă broderiile și împletiturile. Blănurile și pielea naturală sunt, din nou, la modă. Au pătruns pe piață broderiile din piele, realizate cu ajutorul laserului.

"Moda nu are nimic întâmplător în evoluția ei - afirmă Liliana Turoiu. În perioadele de criză financiară ori mai dramatice, moda propune culorile ferme. Momentul revenirii în actualitate a roșului, a culorilor puternice și cla-sicului, corespunde momentului ridicării tonusului social și economic. Moda revine la culoare, dinamism și bucurie în vremurile bune. Fiecare tendință din modă are un ciclu de trei ani, cel de al doilea an find cel al apogeului."

În cadrul acestei ediții a Târgului TINIMTEX, o parte dintre expozanți au pregătit o prezentare de modă, eveniment ce va avea loc astăzi, 16 septembrie 2015, începând cu ora 18,30, în sala de ceremonii de la etajul 1 al Pavilionului Expozițional. Spectatorii vor putea admira cele mai reprezentative colecții de toamnă-iarnă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5204 secunde