La Decirom, în portul Constanța

Moș Crăciun împarte primele după apartenența sindicală

881
2
Moș Crăciun împarte primele după apartenența sindicală - moscraciunprimelesilviustanciu4-1450453351.jpg

Articole de la același autor

Conflictul dintre Sindicatul Liber "Decirom" și administrația companiei de operare din portul Constanța a atins proporții halucinante. Sindicatul face eforturi disperate să reziste presiunilor la care el și membrii săi sunt supuși, fiind nevoit să apeleze la ajutorul autorităților statului și Justiție. "Am fost nevoiți să deschidem 21 de procese împotriva întreprinderii și o acțiune penală împotriva conducerii. Cele mai multe dintre procese îi vizează pe cei 14 colegi de-ai noștri concediați abuziv. Am câștigat 13 procese la prima instanță. Judecătorii au decis ca salariații să fie reintegrați în companie și să li se achite toate drepturile salariale din urmă. Compania a fost nevoită să pună în aplicare hotărârea instanței de judecată și să-i cheme pe oameni înapoi la muncă" - relatează liderul de sindicat Silviu Stanciu.

La fel de numeroase sunt și sesizările adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă. În cea din data de 12 noiembrie 2015, înregistrată la ITM cu nr. 26.326, inspectoratul este informat că în ciuda sancțiunilor date conducerii com-paniei de către ITM pentru încălcarea Codului muncii, "nu s-au luat niciun fel de măsuri și, în continuare, se încalcă prevederile legii cu bună știință și cu nepăsare. (…) Societatea a continuat să încalce contractul colectiv de muncă, cât și legislația în vigoare, ajungându-se la întâmplări și evenimente neplăcute (accidente de muncă) și nerespectarea programului de muncă într-un mod abuziv."

ITM este sesizat că: "În luna octombrie 2015, salariații direct productivi au lucrat consecutiv un program de 12 cu 12 ore, realizând chiar și 280 de ore individual, fără a le fi respectate timpul de odihnă și plata suplimentară, ba chiar s-a ajuns ca în data de 25.10. 2015, conducătorii de utilaje să lucreze 24 de ore efectiv, la amenințările și presiunile conducerii."

"…în data de 19.10.2015, în etapa de lucru 19 - 07, la nava "Azra" a avut loc accidentul de muncă în care a fost implicat colegul nostru U.M., condu-cerea încercând să mușamalizeze acest accident și numai intervenția noastră a făcut ca aceasta să hotărască declararea accidentului abia a treia zi, nefiind la prima nedeclarare a unui accident de muncă."

Referitor la acest accident de muncă, ITM Constanța i-a răspuns sindicatului cu adresa nr. 1433 din 4.12.2015, arătând că "întrucât evenimentul nu a fost comunicat de îndată (…), ITM a sancționat contravențional SC Decirom SA pentru încălcarea prevederilor legale."

Printr-o adresă cu același număr (1433 din 4.12.2015), ITM informează sindicatul că a verificat cele sesizate și a constatat următoarele: "Angajatorul nu a îndeplinit în totalitate și la termenul stabilit măsurile dispuse de inspectorii de muncă prin procesul verbal de control 87843 din 16.10.2015 (respectarea repaosului zilnic și săptămânal, respectarea regimului orelor suplimentare), fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amenda conform art. 23 alin. (1), lit. "b" din Legea nr. 108/1999, instituția noastră atingându-și limitele de competență stabilite de lege." Altfel spus, ITM nu poate face mai mult decât să dea amenzi.

Liderul sindicatului afirmă că, în lipsa unui contract colectiv de muncă, care nu este reînnoit pentru că administrația nu inițiază negocierea lui așa cum prevede legea, abuzurile se înmulțesc. "Conducerea companiei a decis ca prima de sărbători, în valoare de 550 de lei net, să fie acordată doar salariaților care fac parte din sindicatul "galben", inițiat de ea. Membrilor Sindicatului Liber "Decirom" nu li se acordă acest drept. Este un caz grav de discriminare pe criterii sindicale" - susține Silviu Stanciu.

Cazul a ajuns și în atenția prefectului județului Constanța, care i-a invitat pe reprezentanții conducerii companiei și pe cei ai sindicatului la ședința comisiei de dialog social, din 11 decembrie 2015, a cărei temă era: "Situația conflictuală dintre salariați și conducerea SC Decirom SA (încălcarea prevederilor art. 5. alin. 2 din Codul Muncii - discriminare pe criteriul apartenenței sindicale)."

"Dialogul nu a putut avea loc, întrucât doar noi, reprezentanții sindicatului ne-am prezentat la ședință. Acum, singura soluție este să ne adresăm Consiliului Național pentru Comba-terea Discriminării" - afirmă liderul de sindicat Silviu Stanciu.

Ceea ce se întâmplă la Decirom este extrem de grav. Nerespectarea legilor și ignorarea deciziilor instituțiilor de control pot avea consecințe dezastruoase pentru oamenii care muncesc în unitate, pentru companie și portul Constanța. Dacă lucrurile degenerează în continuare, oricând se poate ajunge la un caz "Colectiv" în portul Constanța. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Miron Maria Valentina
27 decembrie 2015
jegosilor

Sunteti atat de retardati .. incat aveti o varsta si nu sunteti in stare sa legati doua cuvinte ... nu stiu cum va acceptat deciromul ... vai de tara asta cu retardati mintal si jegosi ca voi .. din cauza voastra se duce tara asta de rapa .. niste boschetari ca voi .. de ce nu recunoasteti ca stati dupa colturi si dati .... pentru a va mari salariul si cate si mai cate ... josnicilor .. nici nu meritati injuraturile spuse de mine !!!!!!!!! huaaaa melteniloooooooooor !!!!!!!!!!!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 17 Noiembrie 2015
Stire din Social : Funcționarii publici ies în stradă
Pagina a fost generata in 0.9747 secunde