Ploaie de avertismente și amenzi pe piața financiară non-bancară

397
Ploaie de avertismente și amenzi pe piața financiară non-bancară - ploaiedeamenzi-1660579569.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna iulie a anului 2022, mai multe decizii de sancționare a unor entități și persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente. Cele mai multe sancțiuni sunt cu avertisment și atenționare, dar au mai fost aplicate numeroase amenzi consistente și câteva suspendări de activitate a unor societăți.

Potrivit comunicatului dat publicității, la SIF Banat Crișana au fost amendați, cu câte 1.600 de lei, directorul general adjunct, ofițerul de conformitate (RCCO) și analistul de investiții.

Societatea SSIF Optimus Fintech a fost sancționată nu doar cu avertisment, dar și cu suspendarea autorizației de funcționare pe o perioadă de 90 de zile.

Societatea ABC Asigurări a fost amendată cu 314.700 de lei, iar cei șapte membri ai consiliului său de administrație cu câte 11.700 de lei de căciulă.

Totodată, directorul general al societății Euroins a primit o amendă de 125.400 de lei, iar directorul de investiții al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA a fost amendat cu 5.600 de lei. În plus, societății Best AS Broker de Asigurare - Reasigurare SRL i-a fost retrasă autorizația de funcționare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4732 secunde