Reguli cu care nu e de glumit! Începe Concursul SSM la Şantierul Naval Constanţa

354
Reguli cu care nu e de glumit! Începe Concursul SSM la Şantierul Naval Constanţa - 1-1698155214.jpg

Articole de la același autor

Securitatea şi sănătatea în muncă sunt două coordonate foarte importante în orice domeniu de activitate, iar atunci când vorbim despre industria grea, aşa cum este cazul Şantierului Naval Constanţa, acestea devin prioritate maximă. Orice abatere de la cod poate avea consecinţe devastatoare, aşa că nu e de glumit!

O companie de succes pune mare preţ pe securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor, iar Şantierul Naval Constanţa se înscrie în rândul celor responsabile, alocând o atenţie deosebită pachetului de norme pe care multe firme le trec la „şi altele”.

Am participat, în vară, la o acţiune a Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă, care a adus în vizită în şantier zeci de elevi din şcoli din întreaga ţară, într-o pledoarie pentru navigaţie. Încă din debutul întâlnirii, reprezentantul şantierului le-a ţinut copiilor o scurtă prelegere, în care

le-a vorbit despre securitate, despre normele de protecţie a muncii.

„Vă aflaţi într-o unitate de industrie grea. Chiar dacă sunteţi doar vizitatori, aveţi obligaţia de a respecta indicaţiile ghidului. Purtaţi cască, mănuşi şi mergeţi doar pe traseul stabilit!”, le-a cerut reprezentantul şantierului în prelucrarea de dinainte de a urca pe navă.

Rigoare în ceea ce priveşte accesul vizitatorilor, rigoare şi în ceea ce priveşte personalul companiei. Fără reguli stricte, care trebuie cunoscute şi respectate, se creează riscul de accidente de muncă, evenimente de care, în ultimii ani, unitatea a fost ferită. Iar în acest context, o competiţie între angajaţi, graţie căreia informaţiile să fie reactualizate, este mai mult decât binevenită.

Trei zile de competiţie

Miercuri, 25 octombrie 2023, la Şantierul Naval Constanţa demarează Concursul SSM (Securitatea şi Sănătatea în Muncă).

Conform Planului de acţiuni al Sindicatului Liber al Navaliştilor din SNC pentru anul 2023, Concursul SSM se adresează tuturor angajaţilor societăţii şi se va desfăşura după următorul program:

- în perioada 25 - 27 octombrie 2023, la nivelul sectoarelor de activitate (formaţii de maiştri/compartimente);

- în data de 23 noiembrie 2023 - faza finală, la nivelul societăţii.

„Organizarea Concursul SSM are loc cu sprijinul preşedintelui companiei, Gheorghe Bosînceanu, şi a conducerii societăţii, cărora le mulţumim! Ne propunem ca acest concurs să nu fie doar un test, ci mai degrabă o mobilizare spre informare, aprofundare şi verificarea cunoştinţelor angajaţilor privind normele de SSM (protecţia muncii şi PSI) şi, nu în ultimul rând, de conştientizare a riscurilor existente în cazul nerespectării acestora”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele sindicatului, Perodin Dede.

Totodată, organizatorii îşi exprimă dorinţa ca majoritatea concurenţior să obţină rezultate cât mai bune, astfel încât să se poată prezenta, cu cinste, la competiţiile la nivel superior - de federaţie, unde, începând cu anul 2003, de când se organizează acest concurs, locurile I şi II au fost ocupate, de cele mai multe ori, de echipa Şantierului Naval Constanţa.

La ediţia din acest an, în competiţie, s-au înscris 83 de concurenţi, din toate sectoarele de activitate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4103 secunde