Revizia programată a rafinăriei Petromidia a ajuns la final

303
Revizia programată a rafinăriei Petromidia a ajuns la final - rafinariapetromidia-1649083389.jpg

Articole recomandate

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat cu succes lucrările de revizie din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești și a inițiat procedurile de repornire a unităților de producție. Acestea vor intra etapizat în fluxurile tehnologice și vor ajunge la capacitate în aproximativ o săptămână.

„În prezent, unitățile de producție din România ale Grupului au stocuri suficiente de materii prime pentru repornirea și atingerea cât mai rapidă a capacităților optime de procesare. Grupul asigură aprovizionarea rafinăriei Petromidia cu țiței din Kazahstan (Ural, CPC), pe traseul zăcămintelor petrolifere din Kazahstan - porturile Novorossiysk și Midia de la Marea Neagră - parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia, fiind, în același timp, un factor de stabilitate în livrarea de produse petroliere în regiunea Mării Negre”, a declarat Yedil Utekov, Chief Officer Production and Industrial Services în cadrul KMG International.

Pe durata reviziei, compania și-a respectat obligațiile contractuale încheiate anterior și a continuat livrările de produse petroliere, din stocuri proprii și cu sprijinul Diviziei de Trading a Grupului KMG International.

„Le mulțumim partenerilor pentru implicarea și finalizarea cu succes, în termenul stabilit, a lucrărilor de revizie, în condiții de maximă siguranță. Oprirea tehnologică susține obiectivul companiei de continuare și dezvoltare a activităților de producție la cele mai înalte standarde de performanță și siguranță, iar prin investițiile realizate, ne consolidăm poziția de companie responsabilă, implicată în susținerea sectorului energetic din România și a aportului la economia națională”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Lucrările de revizie au fost derulate de Rominserv – contractorul general al Grupului KMGI (Rompetrol), cu sprijinul a 25 de companii din România și implicarea a peste 2.000 de oameni. Cu o valoare de circa 30 de milioane de dolari, oprirea tehnologică reprezintă cel mai important proiect prevăzut în planurile de investiții ale companiei, pentru anul 2022.

Marea majoritate a materialelor și componentelor folosite pentru lucrările efectuate în cadrul reviziei provin din România. În acest mod, Rompetrol Rafinare este un partener stabil al industriei de specialitate din țară, având un impact pozitiv constant în susținerea economiei, atât prin contribuțiile la bugetul de stat, cât și prin implicarea companiilor din România.

Instalația de hidrofinare, în teste

În perioada în care rafinăria Petromidia a avut operațiunile de producție sistate, specialiștii companiei, alături de personalul contractat pentru lucrările de revizie, au finalizat și reabilitarea instalației de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), afectată în urma incidentului tehnic de anul trecut. Instalația este, în prezent, în teste și urmează să reintre în fluxul operațional, în perioada următoare.

Coloanele principale ale instalației au fost produse în România, iar toate echipamentele folosite sunt noi și respectă toate specificațiile de producție ale unității. Cu ajutorul instalației HPM, Petromidia poate crește cu aproximativ 10% volumele în ceea ce privește producția de carburanți diesel.

Printre principalele lucrări executate, care vor avea un efect pozitiv și în randamentele operaționale, se numără și înlocuirea coloanei de absorbție din Instalația de Desulfurare Gaze și Recuperare Sulf (DGRS). Noul echipament, proiectat și produs în România, va avea o capacitate nominală de procesare a gazelor de rafinărie de 20.000 Nm3/h, în creștere cu circa 15% peste nivelul coloanei anterioare. De asemenea, aceasta va contribui și la o creștere a gradului de protecție a mediului înconjurător.

Graficul de lucrări a presupus verificarea și recertificarea unităților de producție și a fluxurilor operaționale, respectiv înlocuirea și regenerarea catalizatorilor care au ajuns la finalul ciclului de funcționare.

Volumul important de lucrări executate pe parcursul opririi tehnologice contribuie la menținerea complexității ridicate a rafinăriei Petromidia, unitatea de producție din România care deține capabilitatea să proceseze diferite tipuri de țiței, în vederea obținerii de carburanți de calitate și alte produse petroliere cu valoare adăugată ridicată.

În acest context, Rompetrol Rafinare intenționează să proceseze un total de 5,66 milioane de tone de materii prime, în rafinăria Petromidia, în 2022. Din estimările specialiștilor companiei, cu acest volum prevăzut, se pot obține 1,2 milioane de tone de benzine, respectiv 2,7 milioane de tone de motorine.

Concomitent cu procedurile de repornire a proceselor operaționale din Petromidia Năvodari, au fost reluate și operațiunile tehnologice din rafinăria Vega Ploiești, unic producător intern de bitum și hexan. În rafinăria Vega, au fost realizate lucrări de verificare și recertificare a instalațiilor existente.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7342 secunde