Tranzacțiile imobiliare au înghețat din cauza pandemiei Covid

1173
Tranzacțiile imobiliare au înghețat din cauza pandemiei Covid - tranzactiileimobiliareauinghetat-1588611172.jpg

Articole de la același autor

Piața imobiliară este grav afectată de pandemia Covid. Nu doar restricțiile de circulație impuse de starea de urgență sunt vinovate de paralizarea tranzacțiilor, cât mai ales climatul de insecuritate financiară.

În condițiile în care numeroase afaceri s-au închis și peste un milion de lucrători au intrat în șomaj tehnic, puțini sunt cei ce se mai gândesc la investiții. De altfel, nici sistemul bancar nu cred că s-ar grăbi să acorde credite imobiliare în condițiile creșterii peste măsură a riscurilor de neplată.

Începând de la jumătatea lunii martie, când a fost introdusă starea de urgență, agențiile imobiliare s-au retras din spațiul fizic (după cum o demonstrează lacătele atârnate pe ușile lor) în spațiul virtual. Site-urile lor mustesc de oferte. Unele agenții au afișate zeci, altele sute de imobile de vânzare.



O prăbușire nemaivăzută a cererii și ofertei


Vă propun să ne întoarcem puțin în timp și, cu ajutorul experților de la imobiliare.ro să vedem cum a evoluat piața în primul trimestru al anului 2020.

La nivel național, au fost înregistrate peste 133.000 de imobile vândute, în creștere cu 14,7%, față de același interval din 2019. Pe parcursul lunii martie s-au vândut, la nivelul întregii țări, 48.379 de imobile, cu 3.813 în plus, în contextul în care existau tranzacții într-un stadiu avansat și care urmau să fie închise.

Pe de altă parte, numărul persoanelor cu intenție de achiziție din primele șase orașe mari ale țării a crescut cu 4%, față de perioada de referință, depășind 171.000 în primul trimestru din 2020. În orașele mari, cererea era superioară ofertei la vânzare.

Efectele pandemiei COVID-19 asupra pieței imobiliare s-au resimțit începând cu data de 9 martie 2020, prin scăderea abruptă atât a intenției de achiziție, cât și a numărului de locuințe scoase la vânzare. În perioada 9 martie - 29 martie, s-au înregistrat scăderi ale cererii cu până la 70% și au fost scoase la vânzare cu până la 60% mai puține apartamente și case, comparativ cu începutul lunii, în cele mai importante șase orașe.



S-au scumpit proprietățile rezidențiale

În primul trimestru din 2020, prețurile solicitate pentru proprietățile rezidențiale din România s-au majorat, în medie, cu 2,7% față de trimestrul anterior.

În opt orașe cu peste 200.000 de locuitori s-a menținut o medie de preț de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru apartamentele (noi și vechi) disponibile spre vânzare.

Municipiul Cluj-Napoca continuă să ocupe prima poziție în acest clasament (cu o medie de 1.760 de euro pe metru pătrat util). Este urmat de București (cu 1.460 de euro pe metru pătrat), Timișoara (1.270 de euro pe metru pătrat), Constanța (1.230 de euro pe metru pătrat), Brașov (1.190 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.130 de euro pe metru pătrat), Iași (1.040 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Oradea (cu 1.040 de euro pe metru pătrat).

În primele trei luni ale anului 2020, toate aceste mari orașe au consemnat creșteri de preț de peste 2%, față de aceeași perioadă din 2019. În București, vânzătorii au solicitat prețuri mai mari cu 4,7% pentru apartamente, iar în Cluj-Napoca, cu 4,2%.

Prețurile apartamentelor din Constanța

În intervalul ianuarie – martie 2020, prețul mediu al apartamentelor din Constanța a făcut un salt de 3,6%, ajungând la 1.230 de euro pe metru pătrat util. Au fost consemnate creșteri de preț în toate zonele orașului, în unele dintre ele, fiind chiar mai mari de 4%.

Cel mai mare salt trimestrial, de 5,3%, a fost consemnat în zona Poarta 6, unde apartamentele au ajuns la o valoare medie de listare de 1.110 euro pe metru pătrat util. Majorări semnificative au mai avut loc în zonele Casa de Cultură - Tomis Plus (+4,7%, până la 1.230 de euro pe metru pătrat), Tomis III - Dacia - Tomis II - Brotăcei - Tomis 1 (+4,4%, până la 1.270 de euro pe metru pătrat) și CET - Anda (+4,4%, până la 1.090 de euro pe metru pătrat).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4747 secunde