România își întărește poziția în shipping-ul internațional. De la exportul de forță de muncă marinărească a trecut la exportul de servicii educaționale. Meritul pentru această realizare de excepție îi revine Universității Maritime din Constanța.
Primul pas a fost făcut pe data de 2 decembrie 2011, prin semnarea memorandumului de înființare a filialei UMC în Kazahstan.
Guvernul kazah a alocat 7 ha de teren pentru construcția facultății din orașul - port Aktau, iar UMC a fost consultantul științific și tehnic al investiției și asigură know-how-ul și profesorii. Filiala a început pregătirea primei serii de studenți în anul universitar 2012 - 2013.
Acum, UMC face cel de al doilea pas pe piața internațională a serviciilor educaționale din shipping. Începând din această toamnă, instituția de învățământ va pregăti, la Constanța, 200 de studenți nigerieni, în specialitățile navigație și electromecanică.
"Finanțarea școlarizării este asigurată de Guvernul Nigeriei, care a plătit 3 milioane de euro în avans. Pentru fiecare student s-a achitat o taxă anuală de 2.800 euro, la care se adaugă costul cazării, hranei, al uniformei și laptop-ului" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, prorector pentru relații internaționale și dezvoltare instituțională.
Pregătirea celor 200 de studenți face parte din programul Guvernului Nigeriei de asigurare a ofițerilor pentru propria flotă.
UMC nu este singura instituție de învățământ din lume care și-a dorit cu ardoare acest contract, a dezvăluit Cornel Panait, cel ce s-a implicat de la început în această reușită. În competiție s-a aflat și Academia Maritimă din Malmö, dar autoritățile nigeriene au preferat UMC. Perioada de selecție a durat doi ani, timp în care partea nigeriană a organizat două auditări la universitatea românească.
Ce urmează după această nouă reușită și până unde se va întinde Universitatea Maritimă din Constanța? Cu certitudine că nu are de gând să se oprească și că în următorii ani ne va uimi și cu alte performanțe.