Urgia care s-a abătut asupra județului i-a salvat pe agricultori

314
Urgia care s-a abătut asupra județului i-a salvat pe agricultori - urgiacaresaabatutasuprajudetului-1391096702.jpg

Articole de la același autor

Codurile galbene, portocalii și chiar roșii din ultimele zile nu au constituit motive de mare supărare și îngrijorare pentru toți constănțenii. Agricultorii se numără printre cei care cu siguranță au sperat ca ploile și ninsorile să nu se oprească prea repede, în ciuda tuturor problemelor care apar, inevitabil.


Adio, secetă!


Cum toamna nu a fost deloc ploioasă, iar ninsorile au întârziat să apară, agricultorii constănțeni se așteptau la un an destul de slab în ceea ce privește recoltele. Pierderile cele mai mari ar fi fost în cazul grâului și a rapiței, însă și alte culturi ar fi avut serios de suferit. Divinitatea, căci pe ea o invocă cel mai des agricultorii, și-a întors însă fața către ei, mai târziu ce-i drept, dar exact atunci când era mai mare nevoie. 


"Este foarte binevenită această zăpadă, cel puțin în județ, pe câmpurile deschise. Pe partea de nord - unde acolo se vorbește de secetă an de an, că acolo sunt probleme, mai în nord - zăpada este de 30 de centimetri în câmp deschis, adică este o plapumă foarte bună pentru culturi. A venit exact la momentul potrivit (n.r.: ninsoarea). Este foarte bine că a nins, precipitațiile au fost pe măsură, exact în momentul în care deja se spunea că anul acesta o să avem probleme din cauza secetei. Dar uite că Dumnezeu  ne-a ajutat. Este un lucru benefic pentru toți agricultorii", a precizat directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, Boris Parpală. 


Ar mai fi loc de un strat de zăpadă


Nu în toate zonele stratul de zăpadă este atât de generos ca în nordul județului. În zona Agigea, de exemplu, stratul de zăpadă ajunge undeva la 10 - 12 centimetri, ceea ce este foarte bine, însă nu ar strica alți câțiva fulgi în plus. "Intrasem puțin în panică, dar se anunță un an bun! Ar mai trebui (n.r.: zăpadă), dar ne-a scos din mare impas", a precizat Gheorghe Lămureanu, președintele Aso-ciației Producătorilor Agricoli Privați de Cereale și Plante Olea-ginoase Constanța. Și directorul Direcției pentru Agricultură spune că se anunță un an bun, culturi foarte bune, însă ar mai fi loc de încă un strat de zăpadă: "E bine atât cât e, dar am înțeles că de pe 4 până pe 10 februarie va fi din nou un val cu frig și precipitații. Este bine dacă se menține așa zăpada, dar dacă mai vine încă un strat de 10 - 15 centimetri nu este rău".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 29 Ianuarie 2014
Stire din Social : Nouă drumuri județene  sunt închise
Luni, 27 Ianuarie 2014
Stire din Social : Urgia albă a ajuns la Constanța
Pagina a fost generata in 2.4789 secunde