Alo, Poliţia Locală? Care sunt reclamațiile de top ale constănțenilor

1392
1
2 min citire
Cele mai frecvente sesizări ale cetățenilor constănțeni, făcute către Poliția Locală, sunt referitoare la locurile de parcare ocupate de alte persoane ori staționările ilegale de pe carosabil.
Potrivit directorului general al Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru, cele mai frecvente sesizări ale cetățenilor, făcute către autoritățile locale, sunt referitoare la circulația rutieră, respectiv la parcările pe locurile închiriate de la Primărie și staționările ilegale.
Acesta a specificat că, din cauza traficului constant, șoferii constănțeni nu se pot disciplina prin intermediul amenzilor, fiind nevoie de aplicarea altor măsuri, cum ar fi montarea stâlpişorilor pe marginea trotuarelor.
Din păcate, măsura de corecție prin amenzi nu este tot timpul eficientă, mai ales într-o zonă în care există tranzit și ai sancționat pe cineva, iar la două minute vine altă persoană în spatele tău. Avem locații în care sancționăm de zeci de ani de zile. De exemplu, pe bulevardul Tomis, sunt locații în care încă din 2008, de la înființare, aplicăm sancțiuni", a declarat Ionuț Dumitru.
Și zona Gării este afectată de opririle neregulamentare, în special în sezonul estival și la începutul anului universitar.
Toți taximetriștii din Mamaia vin aici, la trenuri, ca să își ia o cursă, iar când nu mai au locuri se pun cum apucă, dar nu stau mult. Vara așa este și așa a fost în ultimii 20 de ani. Peste tot sunt probleme, peste tot, chiar și în Mamaia, în ditamai Mamaia, unde chiar nu ar trebui să fie", susțin taximetriștii din fața gării.
Conducătorii auto de autobuz se întâlnesc zilnic cu șoferi opriți pe ultima bandă, lângă celelalte mașini parcate pe carosabil.
Chiar dacă nu sunt puține cazuri, conducătorii autobuzelor din municipiul Constanța au acceptat situația, spunând că nu au încotro și că trebuie să se orienteze la fața locului, să se descurce cu situația. În ceea ce privește ocuparea locurilor de parcare închiriate de la Primăria Municipiului Constanța, potrivit directorului general al Poliției Locale, aceasta reprezintă principala problemă sesizată de cetățeni.
Totuși, este important de menționat faptul că locurile de parcare pot fi ocupate și de către alte persoane, în funcție de zonă și de intervalul orar, potrivit Hotărârii 123/2021. Astfel, locurile de parcare situate pe marginea străzii, deținute de persoane fizice autorizate sau persoane juridice în baza unui abonament, pot fi ocupate de alți cetățeni, în intervalul orar 20:00 – 08:00, în fiecare zi, dacă plătesc o taxă specifică zonei.
În acest caz, titularul abonamentului poate ocupa orice alt loc de parcare, de preferință unul rezervat sau deținut cu abonament din aceeași zonă, fără a mai plăti alte taxe. Locurile de parcare de reședință/riverane pot fi ocupate de oricare altă persoană decât titularul rezervării, doar cu plata taxei/tarifului de parcare aplicabil zonei, de luni până vineri, exceptând sărbătorile legale, în intervalul orar 08:00 – 16:00.
De asemenea, potrivit Articolului 21 al hotărârii menționate anterior, utilizatorii acestor locuri de parcare au obligația de a respecta intervalul orar pentru care a fost achitată contravaloarea taxei, dar și de a permite utilizarea parcărilor de reședință în intervalul orar specificat.

Comentează știrea

Dani
2 iulie 2024

Nu are niciun sens ce ati scris. Cum adica dupa ora 20 ai voie? Gresit. Dupa 16 nu mai ai voie.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.041 secunde