Doar câteva sute de polițiști au protestat în Capitală

"Am fost puțini, pentru că nu mai avem curaj!"

291

Câteva sute de polițiști au participat, ieri, la mitingul din Capitală, împotriva deciziei Camerei Deputaților privind disponibilizarea a 9.500 de polițiști, jandarmi și pompieri.



Potrivit președintelui Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Constanța, George Caraivan, printre protestatari s-au numărat și aproape 100 de polițiști constănțeni.

Cei prezenți la mitingul defășurat în Piața Constituției și-au încheiat acțiunea când au aflat că deputații au amânat luarea unei decizii privind legea ce prevede disponibilizarea a 9.500 de persoane din Ministerul Administrației și Internelor.

Marin Gruia, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - SNPPC, afiliat CNS "Cartel ALFA", spune că "am fost puțini azi (n.r. - ieri) la protest, pentru că nu mai avem curaj. Am suferit, profesional și legal, prea mult după mitingul din 26 septembrie 2010". Asta după ce, duminică, mai bine de 5.000 de cadre din MAI își anunțaseră prezența la miting.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), scopul acestui miting a fost sensibilizarea parlamentarilor pentru a da un vot negativ proiectului de lege privind disponibilizarea a aproximativ 10.000 de persoane din MAI, cât și anularea mai multor drepturi cuvenite, prin lege, celor disponibilizați.

Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" se pronunță categoric, alături de SNPPC, împotriva proiectului de lege privind măsurile de încadrare în bugetul aprobat pentru 2011 inițiat de către MAI.

Astfel, SNPPC cere Guvernului Boc să retragă acest proiect de lege. "În caz contrar, Guvernul se face responsabil de toate problemele grave ce vor decurge din afectarea severă a calității siguranței și ordinii publice prin reducerea numărului polițiștilor, mai ales acum, pe fondul amplificării abaterilor consemnate pe fond de criză economică și financiară", susține Bogdan Iuliu Hossu, președinte al CNS Cartel ALFA.


Reamintim că, săptămâna trecută, polițiștii din SNPPC organizaseră, pentru data de 10 mai, un miting, care nu s-a mai desfășurat din cauza faptului că a fost amânată pentru ieri decizia Camerei Deputaților privind disponibilizările din MAI.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3251 secunde