Angajați de la "Carpatica", audiați în procesul jafului de anul trecut

1038
Angajați de la
Ieri, magistrații de la Judecătoria Constanța au audiat mai mulți martori în dosarul suspecților jafului armat de la "Carpatica".
O parte dintre ei sunt angajați ai băncii și au declarat în fața judecătorilor cum s-au derulat evenimentele în ziua jafului și au susținut că nu îi recunosc pe inculpații Radu Lucian Apostol și Nicușor Manta, presupușii autori ai jafului fiind mascați.
Martora Victoria Bercea a declarat că pe 29 mai 2009 se afla la serviciu, într-un birou din spatele clădirii, când a auzit un zgomot puternic ce venea din față. Femeia a spus că nu a ieșit din birou, a auzit doar o colegă care țipa. Mai mult, o altă colegă, Alina Florescu, a venit și le-a spus să nu iasă din birou pentru că în bancă sunt doi bărbați înarmați.
O altă martoră audiată, angajată la firma de închirieri auto de la care Apostol a închiriat în perioada respectivă un autoturism, a rela-tat că Apostol era un client permanent al firmei și că a adus mașina cu o întârziere de trei zile, în condiții bune, achitând con-travaloarea serviciilor.
Nicușor Manta, de 35 de ani, din Constanța, și Radu-Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, nepot și unchi, administratori și asociați la mai multe firme (care au obiect de activitate import - exportul de bunuri, precum și tranzacții cu fier vechi) sunt acuzați de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Amintim că, la sfârșitul lunii mai 2009, la sucursala Băncii "Carpatica", din zona Casei de Cultură, din Constanța, a avut loc un jaf, comis, se pare, de Nicușor Manta și Radu Lucian Apostol, din Năvodari, care ar fi furat aproximativ 70.000 de lei.
Cei doi au fost prinși în urma unor descinderi la cinci domicilii suspecte din Constanța și Năvodari. La locuințele celor doi au fost găsite și ridicate în vederea cercetărilor trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane de cauciuc cu șoc electric și suma de aproximativ 41.080 lei.
În urma acestor acțiuni, au fost descoperite mai multe corpuri delicte (pistoale cu cartușe cu bilă de cauciuc deținute în mod legal, bastoane din cauciuc cu electroșoc, mănuși), precum și alte bunuri care au fost folosite la comiterea infracțiunii, spun anchetatorii. Cei doi inculpați nu au recunoscut, în fața anchetatorilor, săvârșirea faptei, spunând că de jaful comis la Banca Carpatica au auzit din presă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.217 secunde