Aproape 190 de solicitări pentru pompierii de la ISU Dobrogea, de 1 Mai
Articole de la același autor
Semnal de alarmă! "Armata se confruntă cu o criză de personal, din cauza proastei salarizări"
01 Aprilie 2022
Cazuri celebre de furturi de arme din unități militare. În toate au fost implicați soldați!
20 Martie 2022
VIDEO. Accident cu semne de întrebare într-o intersecție intens circulată din Constanța
17 Martie 2022
Aproximativ 200 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost pregătiți să intervină, zilnic, pe durata weekend-ului care tocmai s-a încheiat, în cazul producerii unor situații de urgență. Ca măsură operațională suplimentară, având în vedere că, pe litoral, a fost un număr mare de turiști, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost constituite patru puncte temporare de lucru în localitățile Agigea, Valu lui Traian, Vama Veche și Valea Dacilor. În aceste locații, până marți, 3 mai, se află câte un echipaj de stingere, pentru eficientizarea timpului de răspuns la solicitările de urgență care se pot produce.
Astfel, în perioada 29 aprilie - 1 mai 2022, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate 189 de apeluri. Pompierii militari au fost solicitați să acorde asistență medicală în 143 de situații și au intervenit pentru stingerea a opt incendii, precum și în alte 32 de evenimente precum accidente rutiere, salvare de animale captive în diverse spații, asigurări măsuri PSI la aterizare/decolare elicopter SMURD, sprijin medical pentru echipele SAJ, deblocări de ușă etc.
Premergător și pe timpul weekend-ului de 1 Mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a desfășurat controale de specialitate la cinci operatori de turism, trei parcaje supraterane, trei amenajări temporare (festivaluri) și 12 operatori de alimentație publică (cluburi, restaurante etc.). Au fost identificate cinci clădiri care funcționau fără autorizatie de securitate la incendiu și au fost aplicate 123 avertismente și 33 amenzi în cuantum de 76.000 lei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 29 Aprilie 2022
Vineri, 01 Aprilie 2022
Sâmbătă, 12 Februarie 2022
Luni, 20 Decembrie 2021
Vineri, 22 Octombrie 2021
Luni, 11 Octombrie 2021
Joi, 09 Septembrie 2021
Luni, 01 Noiembrie 2021
Joi, 07 Octombrie 2021
Marţi, 21 Septembrie 2021