Aproximativ 40 de deținuți de la Poarta Albă s-au înscris în clasele I - VIII

237

Articole de la același autor

În anul școlar 2010 -2011, la nivelul sistemului penitenciar, au fost înscrise 1.034 de persoane private de libertate în învățământul primar, 1.097 în învățământul gimnazial și 271 în învățământul liceal. Din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Poarta Albă s-au înscris la cursurile pentru a urma clasele I -VIII aproximativ 40 de deținuți, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unității de detenție, Gabi Botezan.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, o parte dintre persoanele private de libertate va urma cursurile școlare în cadrul Programului educațional "A doua șansă". Data de începere a anului școlar pentru Programul "A doua șansă" este 1 octombrie, acesta fiind un proiect de combatere a marginalizării și excluderii sociale și profesionale a tinerilor și adulților care nu au început sau nu au finalizat învățământul obligatoriu.
Școlarizarea persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor se realizează în baza Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal modificată și completată prin Legea nr. 83 din 13 mai 2010 privind executarea pedepselor privative de libertate și a Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În conformitate cu prevederile protocolului, administrația locului de deținere asigură spațiile necesare activității, dotarea acestora, precum și materialele didactice necesare desfășurării procesului de învățământ, inspectoratele școlare asigurând manualele școlare și salarizarea cadrelor didactice. Programa școlară cuprinde aceleași materii și bareme de evaluare ca în toate școlile similare din sistemul educațional românesc, iar în diplomele primite nu se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.
Pentru a încuraja și sprijini educația în rândul persoanelor private de libertate, în cazul participării la cursuri de școlarizare sau de calificare ori recalificare profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar sau pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională.
Spre deosebire de anii anteriori, în conformitate cu Legea 83/2010 care a modificat și completat Legea 275/2006, a fost abrogat articolul care prevedea ca persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care participă la cursuri de școlarizare sau de calificare ori recalificare profesională să primească lunar, pe durata cursurilor, o remunerație egală cu salariul minim pe economie. S-a considerat că educația primită și zilele considerate ca executate din durata pedepsei constituie facilități suficiente pentru a face atractivă participarea persoanele private de libertate la acest gen de activități.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 14 Septembrie 2010
Stire din Eveniment : Captură de arme cumpărate din Bulgaria
Pagina a fost generata in 1.7471 secunde