Bătălie câștigată pe jumătate: nu toți soldații vor primi bani pentru ratele la case!

14196

Articole de la același autor

Soldații și gradații profesioniști pot să transforme compensația lunară pentru chirie în bani de rată, pentru achiziționarea unei locuințe, asemenea cadrelor militare și polițiștilor. Noua modificare legislativă, adoptată marți, 29 iunie, nu îi include însă pe toți militarii. Pentru a beneficia de respectiva prevedere legală, SGP-iștii trebuie să îndeplinească anumite condiții.

În țara noastră, înainte de a fi încurcate căile Domnului, sunt încâlcite ițele legislației. Altfel, nu se explică cum o parte din prevederile Legii 288/2018 s-au pierdut pe drum. Concret, în 2017, reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști s-au întrunit cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale pentru a discuta cu privire la nemulțumirile oamenilor pe care îi reprezentau. Printre altele, pe masa discuțiilor a fost pusă și propunerea ca indemnizația pentru chirie, pe care o primesc cadrele militare, dar și soldații și gradații profesioniști, să poată fi transformată în bani de rată pentru achiziționarea unui apartament. Ideea a surâs guvernanților, la acea vreme, drept pentru care, în 2018 a fost publicată Legea 288 care oferea această facilitate militarilor și polițiștilor care îndeplineau condițiile pentru acordarea compensației de chirie. De la teorie la practică este însă drum lung, iar pe parcurs prevederile care îi vizau pe soldații și gradații profesioniști… s-au pierdut. Căci, în 2020, a fost emisă HG 350/30.05.2020, care prevedea stabilirea cuantumului și condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, dar numai pentru cadrele militare, nu și pentru SGP.



Marți, 29 iunie, s-a revenit asupra erorii și au fost publicate și prevederile care îi vizează pe soldații și gradații profesioniști. „Ordonanța de Urgență permite soldaților și gradaților profesioniști, în cuantumul și condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate, justificarea compensației lunare pentru chirie și în situația contractării unui credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe”, au arătat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Cine se încadrează să primească banii și cine nu

Se impune precizat însă că nu toți soldații și gradații profesioniști vor putea beneficia de această facilitate. Astfel, prevederea legală se adresează militarilor care au îndeplinit condițiile pentru a beneficia de compensația pentru chirie, au stat în chirie măcar o scurtă perioadă de timp, iar ulterior și-au achiziționat o locuință, fie prin programele „Prima Casă”/„Noua Casă”, fie prin credit ipotecar. Se încadrează numai SGP-iștii care au achiziționat locuințele după 2018.



„Măsura este una discriminatorie, dar este o consecință a faptului că în țara noastră legile nu se aplică retroactiv. Legislația a fost dată în 2018, în consecință colegii care au achiziționat locuințe înainte de acest an nu beneficiază. În acest fel, sunt avantajați colegii tineri”, ne-au spus surse din rândul SGP-iștilor.

Totodată, SGP-iștii care au achiziționat locuințe din 2018 până în prezent nu vor primi sumele respective decât din momentul depunerii rapoartelor de solicitare. „Astfel, dacă un soldat a achiziționat locuința în 2018, dar depune săptămâna viitoare raport prin care solicită transformarea compensației de chirie în bani de rată, va primi suma respectivă începând din acest moment. Adică, nu primește retroactiv, din 2018 până în momentul aprobării raportului”, ne-au arătat surse din rândul militarilor.

SGP-iștii vor primi în jur de 400 de lei

Deși vestea aceasta este una îmbucurătoare, căci reprezintă un ajutor pentru tinerii militari, sunt destule voci care susțin că suma acordată este prea mică.



„Rămâne problematic faptul că indemnizația pentru chirie este procent din salariu. Potrivit legii, acest procent poate să fie până la 50% din salariul de bază, adică până în 400 de lei, pentru un soldat sau un gradat profesionist. În schimb, pentru un cadru militar se poate ajunge și până la 2.500 – 3.000 de lei, bani pentru rată. Ceea ce înseamnă că pentru un soldat este acoperită doar o fracțiune din rata bancară”, au mai arătat sursele noastre. Problema semnalată ar putea fi soluționată prin acordarea unei sume fixe pentru chirie, nu a unui procent din salariu, precum în prezent.

Pe de altă parte, prevederea legală adoptată marți, 29 iunie, stabilește că soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, pensionarii militari care provin din rândul acestor militari, precum și membrii de familie ai acestora, au dreptul la asistență medicală și medicamente, precum și acces în cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană și alte amenajări recreative sau sportive.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2911 secunde