Ce preț are viața polițistului? „Sunt zgârciți cu despăgubirile pentru cei răniți sau morți în misiuni”

2431
1
Polițiștii au dreptul să primească despăgubiri de mii de euro, dacă sunt răniți sau mor în timpul misiunilor. De la intrarea în vigoare a actului normativ, la nivelul țării au fost acordate 18 despăgubiri pentru familiile polițiștilor care și-au pierdut viața. „Prea puțin!” – reclamă polițiștii care ies, zilele acestea, pe străzi.

Meseria de polițist este periculoasă. Iar în ultimii ani, din ce în ce mai periculoasă, dacă este să ținem cont numai de faptul că a crescut numărul ultrajelor, în care oamenii în uniformă sunt loviți cu săbii, cuțite sau topoare. Tocmai pentru că asigurarea ordinii publice, reținerea persoanelor urmărite penal sau alte activități în care au de-a face cu indivizi dubioși implică riscuri crescute asupra sănătății și integrității corporale, în 2009 a intrat în vigoare un act normativ care prevede ca polițiștilor răniți sau decedați în misiune să li se acorde despăgubiri. Astfel, potrivit Hotărârii 1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor, Ministerul Afacerilor Interne acordă 20.000 de euro despăgubire familiilor polițiștilor decedați în misiuni, 10.000 de euro – polițiștilor răniți în misiune, cu grad de invaliditate de gradul I, 8.000 de euro – polițiștilor răniți, grad de invaliditate II, 6.000 de euro – grad de invaliditate III; de asemenea, acoperă cheltuielile legate de tratamentul în țară sau străinătate, protezelor sau altor dispozitivelor medicale, asigură cheltuielile legate de transportul pentru îngrijirile medicale; acordă despăgubiri pentru prejudiciile aduse bunurilor, dacă acestea au fost folosite în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Principala condiție pentru acordarea respectivelor despăgubiri este ca rănile sau decesul să fi survenit în urma exercitării sarcinilor de serviciu. Pe de altă parte, ministerul de resort urmează să recupereze banii acordați drept despăgubire, pe cale legală, de la cei care se fac responsabili de incidentele în care au fost implicați polițiștii afectați.

Nemulțumiri privind cuantumul despăgubirilor

La prima vedere, pare că, cel puțin la acest capitol, statul are grijă de angajații săi, oferindu-le fondurile necesare pentru îngrijirea medicală a rănilor suferite în timp ce purtau uniforma și „fugăreau” infractori.

Voci din rândul polițiștilor susțin însă că „este prea puțin și obținut prea greu”. „Se acordă 20.000 de euro, de fapt, echivalentul în lei, familiilor supraviețuitoare, care au rămas fără capul familiei, fără sursa de venit a acestuia, fără suportul acestuia. În plus, se caută fel de fel de chichițe, pentru a nu fi acordate despăgubirile: dacă au existat dispoziții scrise pentru misiunea respectivă, dacă au respectat toate procedurile etc. Apoi, pentru răni se acordă între 6.000 și 10.000 de euro, iar orice român este conștient că cheltuielile pentru tratamentele medicale, în special pentru suferințele invalidante, sunt mult mai mari”, ne-au semnalat surse din rândul polițiștilor constănțeni.



31 de despăgubiri la nivel național, 6 la IPJ Constanța


Drept dovadă pentru „strictețea” cu care sunt analizate cazurile în care sunt răniți sau uciși polițiștii și dacă se încadrează sau nu pentru a fi oferite despăgubiri stă numărul mic de situații în care Poliția Română, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a acordat amintitele drepturi bănești. Astfel, reprezentanții Poliției Române au transmis „Cuget Liber” că de la intrarea în vigoare a actului normativ au fost acordate un număr de 31 de despăgubiri polițiștilor și urmașilor acestora. Este vorba despre 18 despăgubiri de 20.000 de euro, acordate ca urmare a decesului omului legii, în legătură cu exercitarea atribuțiilor legale, alte două despăgubiri de 10.000 de euro – pentru grad de invaliditate I, patru despăgubiri de 8.000 de euro – grad de invaliditate II, trei despăgubiri de 6.000 de euro, pentru grad de invaliditate III și patru despăgubiri pentru tratamente sau dispozitive medicale.

La nivelul IPJ Constanța, în schimb, au fost acordate șase despăgubiri în toral, dintre care patru pentru distrugeri de bunuri (adică distrugeri de anvelope sau alte avarii suferite de autoturismele polițiștilor, în timpul misiunilor), o despăgubire acordate urmare a decesului omului legii și o despăgubire pentru tratament medical.

La Constanța, doi polițiști morți în misiune nu aveau dispoziție scrisă pentru aceasta

În ultimul deceniu, trei polițiști au murit la Constanța. În iulie 2017, agentul șef principal Ioan Colinel Hristu, de 53 de ani, din cadrul IPJ Vaslui, detașat la Vama Veche, a murit într-un accident rutier. Polițistul era aproape de vârsta pensionării, dar a ales să vină într-o misiune pe litoral. În seara fatidică, intrase de tură la ora 20.00 și se afla în mașina de serviciu, împreună cu un jandarm de la Gruparea Mobilă „Tomis”; la un moment dat, au ieșit de pe un drum lateral în DN39, moment în care autospeciala a fost lovită în lateral/spate de un alt autoturism. Jandarmul a fost grav rănit, iar polițistul a decedat.

Un alt incident, soldat cu moartea a doi polițiști, a avut loc în 4 ianuarie 2015, pe DN 3B, între localitățile Stelnica și Bordușani, din județul Ialomița. Agenții de poliție Liviu Gabriel Bălosu și Laurențiu Sorin Rădulescu, de la Postul de Poliție Transporturi Navale Hârșova, se aflau într-o autospecială Dacia 1310 din dotarea IPJ Constanța, când au fost implicați într-un accident rutier mortal. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul mașinii, a derapat și a intrat într-un autobuz; în urma impactului, cei doi polițiști și-au pierdut viața. Deși cei doi se îndreptau spre Hârșova, spre o ședință, afirmându-se imediat după incident că „se aflau în misiune”, ancheta ulterioară desfășurată la nivelul Poliției Române a concluzionat că „nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.5 lit. g) sau art. 30 alin. 1) din Legea nr. 3l9 I 2A06 a securității și sănătății în muncă, pentru încadrarea acestuia în categoria accidentelor de muncă”. Mai precis, nu a existat o dispoziție scrisă pentru deplasarea respectivă.

De asemenea, tot la nivelul IPJ Constanța au avut loc două incidente în care polițiștii implicați au suferit răni invalidante. Mai precis, în iulie 2011, pe DN 22C, între localitățile Castelu și Medgidia a avut loc un incident rutier, în urma căruia a fost rănit Cristian Georgian Dobrilă. Polițistul era, la acel moment, detașat pe litoral. El a fost rănit în timpul urmăririi unui autoturism care rula cu viteză.

Un alt polițist, Gabriel Florescu, a fost rănit grav pe 12 decembrie 2009, în timp ce făcea cercetarea la locul unui accident rutier, produs între localitățile Pietreni și Viișoara. Deși zona era semnalizată corespunzător, un șofer l-a lovit pe omul legii, prinzându-l între mașină și autospeciala de Poliție. În prezent, ambii polițiști activează în cadrul inspectoratului de la malul mării.  



Comentează știrea

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4236 secunde