Concluzii ale Corpului de Control al ministrului Justiției la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă

175
Concluzii ale Corpului de Control al ministrului Justiției la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă - control-mj-poarta-alba-1711474561.jpg

Articole de la același autor

Corpul de Control al ministrului Justiției a desfășurat începând cu data de 29 februarie, acțiuni de control la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, după ce jurnaliștii au acuzat faptul că, Vlad Pascu ar fi fost ajutat de polițiști să nu fie filmat de aceștia la termenele de judecată. 


În urma cercetării, Ministerul Justiției a precizat într-un comunicat, următoarele: “Corpul de Control al ministrului a efectuat verificări cu privire la respectarea dispozițiilor legale referitoare la escortarea persoanelor arestate preventiv la sediul organelor judiciare, cu prilejul prezentării persoanei arestate preventiv Matei Vlad Pascu la Tribunalul Constanța în data de 27.02.2024 și efectuarea de verificări referitoare la orice alte situații ce pot apărea pe durata controlului cu privire la încălcări ale dispozițiilor legale, în legătură cu obiectul controlului”, se arată în documentul menționat.


Controlul a fost efectuat ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la modalitatea în care persoana privată de libertate menționată a fost prezentată la Tribunalul Constanța de către lucrătorii Administrației Naționale a Penitenciarelor.


“Ministerul Justiției este întotdeauna atent la sesizările venite din partea presei, din partea publicului larg și au atât mai mult în cazuri față de care opinia publică manifestă un interes sporit și față de care există întreaga disponibilitate de a face tot ceea ce este necesar pentru o clarificare cât mai rapidă.
Din analiza tuturor documentelor a reieșit că procedurile administrative, premergătoare escortării propriu-zise a persoanei arestate preventiv și cele din timpul escortării, precum și toate dispozițiile legale în materie au fost respectate”, precizează reprezentanții Ministerului Justiției.


Verificările efectuate de către inspectorii Corpului de Control cu privire la respectarea dispozițiilor legale referitoare la escortarea persoanelor private de libertate la sediul organelor judiciare, cu prilejul prezentării persoanei arestate preventiv Matei Vlad Pascu la Tribunalul Constanța în data de 27.02.2024, au relevat faptul că procedura escortării în ansamblu, cât și componentele privind debarcarea persoanelor private de libertate, amplasarea personalului din compunerea escortei în jurul autospecialei și pe traseul până la intrarea în arestul Palatului de Justiție, au respectat dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 254/2013, Legea nr. 145/2019, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 și Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere, procedură care s-a desfășurat, de altfel, similar cu cele din alte două zile anterioare, respectiv 23 și 26 februarie 2024.


“Totodată, nu s-au constatat acte, gesturi sau acțiuni ale polițiștilor de penitenciare care să fi împiedicat reprezentanții mass-media să preia imagini din momentul debarcării inculpatului Matei Vlad Pascu și a celorlalte persoane arestate preventiv, cărora li s-a respectat, în același timp, dreptul de a fi expuși cât mai puțin privirii publice, astfel cum stipulează Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre, referitoare la Regulile Penitenciare Europene REC(2006)2.


Ministerul justiției va dovedi aceeași transparență și pe viitor, va continua să fie receptiv față de sesizările venite din spațiul public, va desfășura verificări prin structurile sale cu atribuții în acest sens atunci când apar probleme de substanță ridicate de cetățeni și de mass media și va comunica cu operativitate concluziile acestora”, se mai arată în documentul Ministerului de Justiției.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4926 secunde